Bani

Reprezentanții companiei aeriene Air Moldova acuză guvernul că ar întreprinde măsuri pentru falimentarea intenționată a companiei Avia Invest. Într-un comunicat de presă publicat pe 19 mai, administrația întreprinderii susține că a contractat un credit de 2 mln de euro, însă banii au fost blocați fără niciun temei legal. Reprezentanții companiei

Numărul oficial al persoanelor fără un loc de muncă din Republica Moldova s-ar putea tripla. Avertizarea vine din partea premierului Ion Chicu. Declarația a fost făcută într-o conferință de presă din 19 mai. Ion Chicu a menționat că până în prezent au fost înregistrate 25 de mii de solicitări pentru

Rata anuală a inflației își va continua în perioada următoare tendința de scădere, care este determinată, în mare parte, de presiunile dezinflaționiste asociate cererii agregate și de reducerea prețurilor la produsele petroliere și materiile prime pe piața internațională. Sunt constatări din cel de-al doilea Raport al inflației, aprobat de Comitetul

Cetățenii Republicii Moldova care au atins vârsta de pensionare, dar se află, în prezent, în țările cu care statul are semnate acorduri bilaterale în domeniul securității sociale, pot depune cereri pentru stabilirea pensiei la instituțiile competente din țara respectivă. Precizările au fost făcute de Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS),

Rata anuală a inflației își va continua în perioada următoare tendința de scădere. Despre acest lucru se anunță într-un comunicat al Băncii Naționale a Moldovei (BNM). BNM notează că acest fapt este determinat de presiunile dezinflaționiste asociate cererii agregate și de reducerea prețurilor la produsele petroliere și materiile prime pe

Serviciile de livrări sunt una dintre puținele ramuri ale afacerilor care nu numai că nu a fost afectată din cauza epidemiei și a carantinei, dar și și-a majorat cifra de afaceri. Mihail Popovici, directorul general al companiei „Nova Poshta”, a povestit într-un interviu pentru NM, cu cât au crescut serviciile

Consiliul de administrare al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat prețul reglementat pentru energia electrică livrată de furnizorul central de energie electrică SA „Energocom” în cuantum de 135 bani/kWh. Prețul este cu 23 de bani/kWh mai mic faţă de tariful în vigoare de 158 bani/kWh. ANRE menționează

Compania Avia Invest, care administrează Aeroportul Internațional Chișinău, a declarat că „până la 15 mai absolut toate obligațiile financiare ale companiei, inclusiv pretențiile Autorității Aeronautice Civile vor fi onorate în volum deplin”. Asta după ce unul dintre fondatorii companiei a decis să acorde „un împrumut substanțial” pentru achitarea tuturor datoriilor

Alte 409 persoane care s-au infectat cu COVID-19 în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu vor primi o indemnizația unică în valoare de 16 mii. O decizie în acest sens a fost aprobată de guvern, astăzi, 13 mai. Este vorba de 72 de persoane, angajate în sistemul Ministerului Afacerilor Interne și

În conturile deschise de Ministerul Finanțelor pentru donații destinate combaterii COVID-19 s-au acumulat aproape 24 de milioane de lei și peste 13 mii de dolari. Datele au fost publicate de reprezentanții instituției, pe 12 mai. Mai exact, au fost încasate mijloace bănești în sumă totală de 23.869.358,38 lei, dintre care:

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x