Justiție

O femeie în vârstă de 30 de ani, cetățeancă a Republicii Moldova și României, a fost amendată cu 25 000 de lei după ce a publicat pe TikTok o înregistrare în care a declarat că „toată națiunea ucraineană trebuie nimicită”. Judecătoria Bălți, sediul Central, a găsit-o vinovată de săvârșirea infracțiunii

Procuratura Anticorupție anunță despre trimiterea în instanța de judecată pentru examinare în fond, a cauzei penale de învinuire a lui Vladimir Plahotniuc, fiindu-i incriminată săvârșirea infracțiunii de crearea și conducerea unei organizații criminale, escrocherie și spălarea banilor. Potrivit procurorilor, Plahotniuc a primit peste $18 mln și €3,5 mln din surse

Domnica Manole, eliberată în 2017 din funcția de judecătoare la Curtea de Apel Chișinău, a obținut câștig de cauză la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CtEDO). Republica Moldova este obligată, astfel, să-i achite magistratei de la Curtea Constituțională aproape 10 mii euro – 4.500 euro cu titlu de prejudiciu moral

Deputata Marina Tauber a fost eliberată din arest la domiciliu, sub control judiciar. O decizie în acest sens a fost pronunțată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani pe 17 iulie. Parlamentara a comentat pe pagina sa de Facebook eliberarea din arest la domiciliu. Tauber a calificat decizia instanței de judecată drept

Arestul la domiciliu în privința fostului deputat Vladimir Andronachi a fost prelungit cu încă 30 de zile. Decizia a fost luată pe 17 iulie de judecătorul din cadrul Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, care a admis demersul procurorului și a prelungit măsura în privința inculpatului până la 17 august 2023. Totodată,

Vloggerul și tik-tokerul Dima White, cunoscut în mediul online pentru video-urile sale provocatoare în care abordează tinere, a fost reținut de oamenii legii. Ofițerii Direcției investigații criminalitate organizată a INI, Direcției Generale Urmărire Penală a IGP, de comun cu procurorii PCCOCS, cu suportul mascaților de la BPDS „Fulger”, anunță, pe

Șefa Procuraturii Anticorupție (PA) a venit cu o explicație, după ce Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a publicat opinia separată a trei membri privind concursul de numire a ei în această funcție, care s-a desfășurat în 2022. Dragalin susține că a avut mai multe comunicări cu aparatul CSP pentru a

Membrul Consiliului Superior al Procurorilor, Andrei Cebotari, consideră că prin publicarea „opiniei separate” privind concursul de numire a șefei Procuraturii Anticorupție, care s-a desfășurat în 2022, membrii și-au depăşit în mod vădit limitele drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege. Potrivit lui Cebotari, în conformitate cu punctul 20 din Regulamentul privind

Șoferița, care a lovit mortal în după-amiaza zilei de 24 martie o fetiță de 12 ani, a fost condamnată la patru ani de închisoare, doi dintre care cu suspendare. Aceasta urmează să execute astfel 2 ani și 6 luni într-un penitenciar de tip deschis. Decizia a fost pronunțată pe 14

Cei 33 de consilieri municipali care au votat în decembrie anul trecut cele șase proiecte urbanistice zonale (PUZ) ar putea fi lipsiți de mandat pentru o perioadă de cel puțin opt luni. La fel, aceștia riscă să fie amendați cu câte cel puțin trei mii lei. Prima decizie a instanței

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x