Justiție

Fostul președinte al Adunării Populare a Găgăuziei, Dmitri Constantinov, nu mai este dat în căutare. Curtea de Apel Sud a anulat decizia prin care a fost dispusă măsura, transmite IPN. Curtea de Apel Sud a admis recursul depus de avocatul lui Dmitri Constantinov și a anulat încheierea Judecătoriei Comrat privind

Curtea de Apel Centru a menținut pe 28 mai, decizia primei instanțe în dosarul bașcanei Găgăuziei, Evghenia Guțul, și al fostei secretare a partidului „Șor”, Svetlana Popan. Guțul rămâne condamnată la șapte ani de închisoare într-un penitenciar de tip semiînchis, iar Popan la șase ani de detenție, pentru complicitate la

În urma perchezițiilor efectuate pe 26 mai în mai multe penitenciare și localități din Republica Moldova în dosarul amnistiei, procurorii anticorupție și ofițerii CNA au ridicat mai multe documente, înscrisuri de ciornă și dispozitive electronice care urmează a fi supuse examinării în cadrul cauzei penale, a anunțat Procuratura Anticorupție. Amintim

Procurorii anticorupție și ofițerii Centrului Național Anticorupție au făcut marți, 25 mai, percheziții în mai multe penitenciare și localități din Republica Moldova în cadrul unui dosar privind amnistierea unor persoane condamnate pe viață. Anunțul a fost făcut de Procuratura Generală (PG) într-un comunicat. „Acțiunile au avut loc în cadrul unei

O nouă ședință de judecată în dosarul „Kuliok”, în care este judecat fostul președinte Igor Dodon, a avut loc luni, 25 mai, la Curtea Supremă de Justiție. Au fost audiați doi martori ai apărării: Sergiu Groza, fostul procuror și ex-deputat socialist din raionul Florești, și Valeriu Ciorici, președintele Organizației Teritoriale

Avocatul lui Dumitru Vartic, Roman Mihăieș, a declarat că a depus o plângere pentru a anula învinuirea adusă clientului său. În acest sens, el a calificat-o „neîntemeiată și nelegitimă”. El a spus că nu înțelege pe ce s-a bazat învinuirea și că „sunt două expertize principiale în acest dosar”, la

Curtea de Apel Centru va pronunța pe 16 iunie sentința pentru fostul primar de Boldurești, Nicanor Ciochină, care a lovit mortal cu mașina un adolescent și a fugit, și pentru complicele acestuia, Ion Andronache. Anunțul a fost făcut de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), care gestionează

Opt persoane au fost reținute într-o schemă de introducere ilegală în R. Moldova a telefoanelor mobile de ultimă generație și de legalizare a veniturilor obținute din comercializarea acestora. Telefoanele erau procurate din Italia și vândute prin magazine specializate și platforme online. Banii obținuți erau păstrați temporar în case de schimb

În cazul incidentului din 1 mai din cartierul Telecentru, unde au ars bunuri de pe balconul unui apartament după ce au fost lansate focuri de artificii, un bărbat de 37 de ani a fost trimis pe banca acuzaților. Fapta incriminată se pedepsește cu amendă sau cu închisoare. Persoana și-a recunoscut

Statutul lui Dumitru Vartic în dosarul privind decesul soției sale, Ludmila Vartic, a fost schimbat. Acesta a devenit învinuit, după ce până acum avea calitatea de bănuit. Totodată, Dumitru Vartic a fost pus sub acuzare pentru două episoade infracționale. De asemenea, în privința învinuitului a fost aplicată măsura preventivă sub

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x