Justiție

Procuratura raionului Anenii Noi anunță că a finalizat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată cauza penală, în privința unui tânăr de 14 ani, învinuit de omor intenționat. Conform învinuirii înaintate de către procurori, omorul s-a produs pe 15 ianuarie 2023. Fiind în stare de ebrietate, minorul l-ar

Reprezentanții Asociației Judecătorilor din Republica Moldova consideră că modificările la proiectul de Lege privind organizarea judecătorească și Legea cu privire la Procuratură generează „dispoziții retrogradate și periculoase”. Ei spun că, proiectul de lege încalcă principiul „imixtiunii puterii executive în activitatea puterii judecătorești”, prevăzută de Constituția Republicii Moldova. Astfel, Asociația Judecătorilor

Ex-deputatul român Cristian Rizea, condamnat în țara vecină la închisoare pentru trafic de influență, nu va putea primi azil politic din Republica Moldova. O încheiere a fost dictată de Curtea Supremă de Justiție (CSJ). Pe 4 mai 2022, Cristian Rizea a depus cerere de chemare în judecată împotriva fostului președinte

Procuratura Anticorupție informează că pe 3 martie a avut loc o nouă ședință de judecată pe cauza de învinuire a lui Ilan Șor, în cadrul căreia apărătorii au înaintat cerere de amânare pe motivul depunerii la Curtea Supremă de Justiție a unei cereri de strămutare a cauzei. Cererea de amânare

Agenția Servicii Publice (ASP) a refuzat cererea primului cuplu LGBT+ care a încercat să își înregistreze căsătoria în Moldova. Anunțul a fost de Angelica Frolov, care a precizat că mai sunt și alte cupluri care au depus astfel de cereri și că după ce vor primi refuzurile, intenționează să demareze

Un tribunal din Minsk l-a condamnat vineri la 10 ani de închisoare pe activistul politic Ales Bialiaţki, colaureat al premiului Nobel pentru pace în 2022 şi figură de prim-plan a mişcării democratice din Belarus, informează ONG-ul său, relatează AFP, preluat de AGERPRES. Organizaţia pentru apărarea drepturilor omului Viasna precizează într-un

O femeie de 31 din Telenești a fost condamnată la 7 ani de închisoare pentru exploatarea sexuală în Moscova a două consătene, la finelui lui 2015. Potrivit datelor din dosarul penal, femeia a copilărit cu cele două victime în satul de baștină, iar cu una din ele a locuit în

Oamenii legii au descins acasă la 5 persoane, cu vârste cuprinse între 31 și 46 de ani, suspectate că ar deține arme, pe care le folosesc la braconaj pe teritoriul raionului Căușeni. Astfel, polițiștii au efectuat nouă percheziții domiciliare în orașul Căușeni. În urma descinderilor, au fost confiscate opt arme,

Ministra Justiției Veronica Mihailov susține că Procuratura Generală nu poate avea un nou șef, până când nu se soluționează toate litigiile în cazul lui Alexandr Stoianoglo. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8. Potrivit Veronicăi Mihailov, problema în cazul procurorului general nu este în CSP-ul

Un bărbat din nordul țării, care era în stare de ebrietate, a violat-o pe sora soției sale de 13 ani. Judecătoria Drochia cu sediul Glodeni l-a condamnat, pe 22 februarie, la 15 ani de închisoare de tip închis. Astfel, bărbatul de 27 de ani a fost recunoscut vinovat de violul

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x