agora.md

Ex-deputatul democrat Vladimir Andronachi va petrece încă 20 de zile în arest preventiv

Procuratura Anticorupție informează că, pe 31 martie, Judecătoria Chișinău cu sediul Ciocana a prelungit cu 20 de zile arestul preventiv în privința lui Vladimir Andronachi, până la 21 aprilie.

Procurorul urmează să conteste hotărârea cu recurs la Curtea de Apel Chișinău, din motiv că demersul acestuia a fost admis parțial, fiind solicitată prelungirea arestului preventiv cu 30 zile.

Vladimir Andronachi a fost reținut în data de 2 noiembrie 2022 pe sensul de intrare în țară prin punctul de trecere a frontierei „Criva- Mamalîga”. Fostul democrat este cercetat penal și în dosarul „frauda bancară”: Vladimir Andronachi, soția acestuia, precum și juristul de încredere al familiei au fost puși oficial sub învinuire.

Fostul procuror Vladimir Moșneaga este în prezent unul dintre avocații ex-deputatului democrat. Moșneaga a instrumentat dosarul „Energokapital”, în care figura Andronachi și pe care l-a preluat în 2015. Fostul procuror a renunțat ulterior la acuzații, iar dosarul a fost clasat.

***

Andronachi a făcut parte din cercul apropiat a lui Vladimir Plahotniuc. Cei doi au figurat împreună și într-un dosar de trafic de arme deschis de procurorii români pe numele lui Victor But, faimosul traficant de arme rus.

A ajuns deputat pe listele Partidului Democrat din Moldova în 2015, dar, în pofida funcției publice, preferă să se țină departe de ochii presei. După parlamentarele din februarie 2019 intră din nou în legislativ, pe lista națională a democraților.

În trecut a fost manager la diferite companii, inclusiv Nobil Air SRL, firmă controlată de Plahotniuc și care a oferit servicii charter pentru Igor Dodon, oligarhul transnistrean Victor Gușan, dar și Almazbek Atambaev, fostul președinte al Kârgâzstanului.

Conform unei plângeri penale depuse de controversatul bancher Veaceslav Platon la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism din România, Andronachi a fost la un moment dat reprezentantul OTIV Prime Holding, o companie olandeză conectată la Vladimir Plahotniuc care, în 2011, i-a vândut intermediarilor lui Platon o parte din afacerile pe care le deținea în Moldova, printre care un pachet de 27% din acțiunile Victoriabank.

În august 2020, Andronachi părăsește fracțiunea Partidului Democrat și se declară deputat neafiliat. Anunță, însă, că va susține majoritatea parlamentară, formată din Partidul Socialiștilor și PDM. În aceeași zi, democrații au anunțat că l-au exclus pe Vladimir Andronachi din partid.

Își încheie activitatea de deputat după alegerile parlamentare anticipate din iulie 2021, la care nu candidează.

În vara lui 2021, RISE Moldova a scris că două companii offshore cu nume similare din paradisul fiscal Belize au încasat un milion de euro din „Miliardul dispărut”. Societățile create pe coasta de est a Americii Centrale erau, la acel moment, controlate de Vladimir Andronachi.

În octombrie 2021, Andronachi a fost pus sub învinuire în dosarul „Fraudei bancare”. Politicianul este cercetat pentru escrocherie și spălare de bani, ambele săvârșite în proporții deosebit de mari și în interesul unui grup criminal organizat. Tot atunci, pe numele fostului deputat a fost emis un mandat de arest și anunțat în căutare internațională.

Un an mai târziu, la 2 noiembrie 2022, Procuratura Anticorupție a anunțat despre reținerea ex-parlamentarului. S-a întâmplat după ce Andronachi, care se afla la acel moment în Ucraina, a fost declarat indezirabil și expulzat din țara vecină, scrie RISE Moldova.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

captură video

Veaceslav Platon, trimis în judecată în dosarul „Moldova-Agroindbank”. Ar fi încercat să obțină acțiuni de peste 400 mln lei

Procuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală și a trimis în instanța de judecată cauza penală în care Veaceslav Platon este învinuit că ar fi organizat o schemă prin care ar fi urmărit să obțină ilegal 43,11% din acțiunile „Moldova-Agroindbank”. Despre acest lucru a anunțat Procuratura Anticorupție pe 11 septembrie.

Conform Procuraturii Anticorupție, Veaceslav Platon ar fi organizat o schemă prin care ar fi fost înregistrate tranzacții în lipsa voinței proprietarilor legali ai acțiunilor sau a succesorilor acestora, în baza unor documente false. În urma acestor tranzacții, a comunicat Procuratura Anticorupție, ar fi fost obținut un pachet de acțiuni reprezentând 43,11% din capitalul social al BC „Moldova-Agroindbank” SA, în valoare de peste 400 milioane de lei.

„Ulterior, pentru a ascunde originea ilicită a acțiunilor obținute, acestea ar fi fost tranzacționate către companii nerezidente, al căror beneficiar real era Veaceslav Platon. Mijloacele financiare utilizate pentru procurarea fictivă a pachetului de acțiuni al BC „Moldova-Agroindbank” SA ar proveni din „Laundromatul rusesc”. Obținerea pachetului de acțiuni i-ar fi permis lui Veaceslav Platon să promoveze persoane loiale în organele de conducere ale Băncii și, în consecință, să exercite controlul asupra acesteia pentru o anumită perioadă”, a comunicat Procuratura Anticorupție.

Ulterior, prin hotărârile din 23 decembrie 2015 și 2 martie 2016, Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei a constatat că entitățile care au achiziționat și deținut pachetul de 43,11% din acțiunile BC „Moldova-Agroindbank” SA ar fi acționat concertat în raport cu această bancă, a adăugat Procuratura Anticorupție. Astfel, acțiunile respective au fost ulterior anulate de Comisia Națională a Pieței Financiare și scoase la vânzare, la o valoare de peste 400 de milioane de lei.

„În rezultatul adresării cererii de asistentă juridică internațională Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, privind efectuarea acțiunilor de urmărire penală și anume: aducerii la cunoștința lui Platon Veaceslav a ordonanței de punere sub învinuire și audierea acestuia în calitate de învinuit, ultimul în prezența apărătorului a refuzat să facă cunoștință cu actul de acuzare. În asemenea circumstanțe, fiind administrat probatoriul relevant întru confirmarea celor constatate, a fost dispusă și autorizată de instanța de judecată finalizarea urmăririi penale în lipsa învinuitului Platon Veaceslav. Cauza penală a fost trimisă pentru examinare în fond, la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani”, a precizat Procuratura Anticorupție.

Instituția a adăugat că, în scopul recuperării bunurilor infracționale, a fost aplicat sechestru pe mijloace bănești în valoarea prejudiciului, dintre care o parte a fost restituită părților vătămate/civile la punerea în executare a titlurilor executorii. 

***

Veaceslav Platon, în 2023, a fost condamnat de un tribunal din Moscova la 20 de ani de închisoare cu regim strict. Acesta a fost găsit vinovat de retragerea ilegală de fonduri în valută străină din Federația Rusă în valoare de peste 126 de miliarde de ruble. Cazul a fost judecat în lipsa lui Platon, aflat în urmărire internațională. Potrivit anchetei, Platon împreună cu fostul lider al PDM Vladimir Plahotniuc și Alexander Korkin au creat o comunitate criminală pentru a retrage bani din Rusia. Valoarea totală a tranzacțiilor a depășit 126 de miliarde de ruble rusești. În octombrie 2024, Veaceslav Platon a fost acuzat că a retras peste 480 milioane de euro, ilegal, din Federația Rusă. Informația a fost comunicată de agenția rusă de stat Ria Novosti, care a făcut referire la Ministerul Afacerilor Interne din Rusia.

De menționat că Veaceslav Platon este învinuit în trei dosare penale aflate pe rol și în instanța din Moldova. Două – pentru escrocherii în proporții deosebit de mari, iar unul pentru falsificarea cardurilor bancare.

În 2016, Judecătoria Chişinău l-a condamnat pe Veaceslav Platon la 12 ani de închisoare pentru tentativă de escrocherie şi corupere a ofițerilor de la Detașamentul cu Destinație Specială „Pantera”. Patru ani mai târziu, în 2020, Curtea de Apel Chişinău a anulat sentința şi a trimis dosarul la rejudecare. După mai multe amânări, dosarul a fost preluat spre examinare de la zero. Ședințele se desfășoară în lipsa lui Platon, care a părăsit Republica Moldova în vara anului 2021. Acesta a recunosc că se află și locuiește de atunci la Londra, Marea Britanie.

Într-un interviu pentru NM, Platon a spus anterior că tranzacțiile sunt legale, iar din Rusia erau retrași „bani curați”.

În martie 2025, Veaceslav Platon a fost reținut în Marea Britanie în vederea extrădării. Ulterior, Procuratura Generală a confirmat că acesta a fost eliberat din arest, pe cauțiune. Potrivit PG, decizia a fost luată după ce acesta a îndeplinit condițiile stabilite de instanță. În iulie 2026, Veaceslav Platon a contestat în Marea Britanie procedura de extrădare în Republica Moldova, unde este cercetat pentru implicare într-o schemă de spălare de bani în valoare de 22 de miliarde de dolari. Acesta a dat declarații în fața unei instanțe din Londra, afirmând că dosarul penal intentat împotriva sa ar fi motivat politic. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: