Justiție

Ofițerii Direcției Generale Teritoriale Sud (DGT) a CNA și procurorii oficiului Sud al Procuraturii Anticorupție efectuează, pe 7 noiembrie, acțiuni de urmărire penală la sediul Primăriei mun. Comrat. Perchezițiile se desfășoară în cadrul unei cauze penale de abuz de serviciu în care este vizat un viceprimar și un specialist al

Adolescentul care făcut alerte false cu bombă în sudul Republicii Moldova, în luna ianuarie a anului trecut a fost amendat cu 12 600 de lei. De asemenea, acesta a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare. Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), oficiul Sud, anunță

O moldoveancă de 72 de ani a revenit din Germania cu geanta plină de bijuterii fără acte de proveniență. Femeia însă a fost surprinsă de polițiștii de frontieră. Cazul a avut loc astăzi, 5 noiembrie, pe Aeroportul Internațional Chişinău. Mai exact, polițiștii de frontieră în comun cu vameșii au supus

Magistrații Judecătoriei Chișinău cu sediul Ciocana au decis astăzi soarta celor șapte membri ai Partidului „ȘOR”, reținuți în urma perchezițiilor de la sediul formațiunii. Astfel, avocatul partidului anunță că o persoană a fost plasată în arest la domiciliu, iar șase au fost eliberate. Membrii partidului „ȘOR”, care au fost escortați

Inspectoratul General al Poliției (IGP) a publicat interceptări, dar și filmări realizate cu camera ascunsă, precum și altele realizate în timpul perchezițiilor și protestelor organizate de Partidul „ȘOR”. Acestea au legătură cu perchezițiile desfășurate pe 4 noiembrie la Bălți, Chișinău, Drochia și Ungheni. Potrivit oamenilor legii, acestea s-au desfășurat într-un

Avocatul din Ucraina al fostului deputat al Partidului Democrat din Moldova (PDM) Vladimir Andronachi susține că clientul său ar fi fost răpit și adus cu forța în Republica Moldova, deși ar fi cerut azil politic. Informația despre presupusa răpire a fost confirmată și de către avocatul moldovean a fostului parlamentar.

Urmare a perchezițiile matinale de astăzi dimineață, procurorii anunță că le-au atribuit statut de bănuit la opt persoane și au ridicat 380.000 lei. Totodată au fost acumulate mai multe probe. Ce spun procurorii Perchezițiile au avut loc la Bălți, Chișinău, Drochia și Ungheni. Potrivit oamenilor legii, acestea s-au desfășurat într-un

În prezent, mai mult de 95% dintre procurorii cu funcții de conducere din Republica Moldova sunt interimari. Constatarea a fost făcută de către noul procuror general interimar Ion Munteanu, în cadrul unui interviu acordat postului de televiziune Vocea Basarabiei TV. Munteanu a adăugat că această stare de lucruri se răsfrânge

Mandatul de arestare preventivă pentru 30 de zile în privința fostului șef al întreprinderii „Calea Ferată din Moldova” (CFM) a fost contestat de către avocați la Curtea de Apel Chișinău. Este pentru a treia oară când apărătorii lui Topală recurg la aceste acțiuni, informează Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și

Procurorul general interimar Ion Munteanu a nu exclude că Partidul „ȘOR” ar putea fi scos în afara legii. În cadrul unui interviu acordat postului de televiziune Vocea Basarabiei TV, noul șef interimar al Procuraturii Generale a precizat că, în cazul în care cauza formațiunea politică va avea statut de inculpat,

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x