000000011pm 720031, PM11

Prim-ministra Natalia Gavrilița a participat astăzi, 29 noiembrie, la Reuniunea Liderilor de la München, care este un format al Conferinţei de Securitate de la München. Șefa Guvernului de la Chișinău a vorbit în cadrul sesiunii „Dark Clouds Over the Black Sea? Regional Security in Flux”, despre consecințele sociale și economice

Astăzi, 29 noiembrie, a Parlamentul European de la Bruxelles a avut loc inaugurarea expoziției fotografice “Drumul european al Republicii Moldova”. La eveniment a fost prezentă și Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola. Consilierul parlamentarului european român, Eugen Tomac, susține că s-a decis ca această expoziție să fie organizată în săptămâna în

Republica Moldova a preluat Președinția-în-Exercițiu (PîE) în cadrul Inițiativei Central Europene pentru anul 2023. Secretarul General al ICE, Roberto Antoneone, a spus că ceastă postură ne va permite să ne promovăm agenda europeană. Președintele Parlamentului, Igor Grosu a avut o întrevedere în această dimineață cu Secretarul General al ICE, Roberto

Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) va investi în următorii cinci ani circa 50 milioane de dolari în țara noastră. Banii vor fi utilizați pentru a susține agricultura cu valoare adăugată, care include sectoarele horticol, apicol, agricultura ecologică, industria vitivinicolă și sectorul turismului. Astfel, în scopul definirii obiectivelor și

Pisaniile lui Ștefan cel Mare au fost găsite în Herson, neatinse. În acest context, Ministerul Culturii a reiterat angajamentul Republicii Moldova de a susține evacuarea patrimoniului cultural în condiții mai sigure. „Suntem într-un dialog permanent cu Olexandr Tkacenko, ministrul ucrainean al culturii și cu Lucian Romașcanu, omologul român. Nu e

Grupul de companii Horus va semna o scrisoare deschisă adresată conducerii țării în care își va prezenta punctul de vedere și va menționa riscurile de pe urma atacurilor de denigrare lansate la adresa companiei ca urmare a incidentului de la Termoelectrica. Potrivit reprezentanților Horus, incidentul produs nu are nimic în

Din 1 decembrie Republica Moldova va procura din nou energie electrică de la compania românească „Hidroelectrica”. Prețul de achiziție conform contractului este de 450 RON/MWh. Informațiile au fost confirmate de către SA „Energocom” . „Vom procura din nou energie electrică de la compania românească „Hidroelectrica” – 100 MWh bandă (24

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) va examina mâine, 30 noiembrie, solicitările privind creșterea tarifelor de furnizare a energiei electrice de către Î.C.S. „Premier Energy” S.R.L. și de către S.A. „Furnizarea energiei electrice Nord”. Dacă ANRE va da undă verde solicitărilor, atunci consumatorii deserviți de Premier Energy ar putea

O avocată din municipiul Chișinău a cerut 1500 de euro ca să exercite influență asupra judecătorilor și procurorilor într-o cauză penală. Procesul de judecată a durat mai bine de 4 ani. Potrivit Procutarurii Generale (PG), avocata a cerut în decembrie 2016 circa 1500 de euro pentru a exercita influență asupra

Începând cu ziua de mâine, 30 noiembrie, toți cetățenii care s-au înregistrat pe platforma guvernamentală compensatii.gov.md, pentru a putea beneficia de compensaţii în facturile pentru gaze și energia termică, vor primi mesaje cu informații privind atribuirea categoriei de vulnerabilitate. Informația a fost confirmată de către ministrul Muncii și Protecției Sociale,

Perioada publicării
Categorii cu noutăți