Justiție

Importau orez din America de Sud, iar printre sacii cu cereale, ascundeau cocaină. O rețea internațională formată din cel puțin 37 de persoane, a fost deconspirată de oamenii legii, prin colaborarea autorităților din Republica Moldova, Belgia și Suriname. Marfa urma să ajungă în Europa. Informațiile au fost făcute publice astăzi,

Droguri în valoare de peste 300 mii lei au fost ridicate de la domiciliul unui bărbat, care este învinuit de comercializare substanțelor narcotice. De asemenea, oamenii legii au depistat 75 de cartușe, precum și bani în diferită valută, care ar proveni din vânzarea drogurilor. Despre acest lucru a informat Procuratura

Curtea de Apel Chișinău a respins, ieri, 11 decembrie, drept neîntemeiată contestarea înaintată de membrii fostului guvern, condus de Pavel Filip, privind ordonanța de începere a urmăririi penale pe faptul uzurpării puterii de stat, informează Procuratura Generală, într-un comunicat de presă. Precizăm că, inițial, membrii fostului executiv condus de Pavel

Proiectul de lege privind modificarea condițiilor de pensionare a judecătorilor, propus de deputații blocului ACUM, va afecta interesele acestor categorii de cetățeni, fapt ce se poate solda cu plecarea din sistem a unui număr considerabil de judecători. Mai mult, există riscul să sporească vulnerabilitatea privind actele de corupție. De asemenea,

Curtea Supremă de Justiție a casat în totalitate decizia Curții de Apel Chișinău din 15 mai, prin care fostul ministru al Transporturilor, Iurie Chirinciuc, a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Magistrații au menținut însă decizia instanței de fond, care i-a aplicat fostului ministru

Procuratura Generală nu a avut acces la dosarul privind „furtul miliardului”. În acest sens, instituția nu își poate asuma răspunderea pentru informațiile care au fost făcute publice până acum de către Procuratura Anticorupție. Mai mult, noul procuror general, Alexandru Stoianoglo, nu a reușit să studieze minuțios acest dosar. Declarațiile au

Fostul polițist de frontieră, Gheorghe Petic, figurează într-un nou dosar penal. Anunțul a fost făcut chiar de către acesta, astăzi, 11 decembrie, pe pagina sa de facebook. El nu a precizat, însă, din ce motiv a fost inițiată cauza penală. „Buna dimineața țară! Felicitați-mă. Am aflat cu mare ,,bucurie” că

Serghei Gavajuc va asigura interimatul la Procuratura Anticorupție, după ce Viorel Morari a fost delegat într-o altă funcție, timp de o lună, din cadrul Procuraturii Generale. Informația a fost confirmată pentru NM de către purtătorul de cuvânt al instituției, Emil Gaitur, astăzi, 11 decembrie. „Da, dl Gavajuc a fost delegat

Centrul Internațional „La Strada” consideră inadmisibilă decizia instanței de judecată de a-l elibera din arest pe cetățeanul olandez, care ar fi abuzat sexual doi copii din raionul Cahul. „Această decizie confirmă, o dată în plus, cât de slab și compromis este sistemul de justiție în raport cu cazurile de abuz

În următoarele 4-5 luni, Procuratura Generală va intensifica acțiunele de investigație în dosarul „furtului miliardului”. În acest sens, vor fi implicate mai mule resurse umane. De asemenea, Alexandru Stoianoglo susține că rapoartele Kroll 1 și Kroll 2 nu conțin informații despre beneficiarii jafului din sistemul bancare. Declarațiile au fost făcute

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x