Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis Cod galben de înghețuri pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Avertizarea meteo va fi valabilă în perioada 13-14 aprilie. Potrivit SHS, în intervalul menționat, pe timpul nopții și în orele dimineții, temperaturile vor coborî până la −3…−1°C. În regiunile centrale și în Chișinău, săptămâna viitoare
O mamă de 35 de ani și fiica sa, în vârstă de 7 ani, au fost lovite de o mașină în Chișinău, în timp ce traversau regulamentar strada, sâmbătă, 11 aprilie. Victimele au fost transportate la spital. Informațiile au fost raportate de Inspectoratul General al Poliției (IGP) într-un comunicat. Potrivit
Președinta Maia Sandu a transmis astăzi, 12 aprilie, un mesaj de felicitare cu ocazia Paștelui. Șefa statului a urat cetățenilor sănătate, pace și a făcut apel la solidaritate. „În aceste zile luminate, vă îndemn să ne întoarcem către ceea ce contează cu adevărat: credința, speranța și grija pentru cei de
Pe 11 aprilie, la Teatrul Dramatic Rus de Stat „A. P. Cehov” din Chișinău a avut loc un protest în legătură cu evenimentul literar al scriitoarei Dina Rubina. Ajunsă în sala evenimentului, o participantă la protest a citit un manifest, după care aceasta a fost scoasă din sală. Amintim că
La ediția din 10 aprilie a show-ului „Românii au Talent”, mai multe persoane din Republica Moldova au impresionat membrii juriului prin evoluțiile lor. Moldoveanca Cristina Clichici a interpretat piesa „De-ar fi să vii”. Adrian Negru, artist stradal din Chișinău, a interpretat o piesă din repertoriul lui The Urs. Iar grupul
Aprinderea rugurilor din deșeuri sau a anvelopelor uzate constituie contravenții. Persoanele depistate că ard anvelope sau alte deșeuri periculoase riscă amenzi contravenționale semnificative, precum și obligarea de a achita prejudiciul cauzat mediului. Avertizarea a fost făcută de Inspectoratul pentru Protecția Mediului. Potrivit unui ordin semnat de șeful Inspectoratului, cazurile de
În ajunul Paștelui ortodox, pe 11 aprilie, pe traseele din Republica Moldova se înregistrează un flux sporit de transport. Informația a fost comunicată de Inspectoratul General al Poliției, care a adresat un apel la responsabilitate șoferilor. Potrivit instituției, doar în prima jumătate a zilei au fost depistați peste 100 de
La Ierusalim s-a aprins focul haric. Considerat un miracol care are loc anual, în ajunul Paștelui ortodox, focul s-a aprins pe 11 aprilie, la ora 14:14, la Biserica Sfântului Mormânt, relatează Moldova 1. Focul haric a fost împărțit ulterior credincioșilor adunați la Biserica Sfântului Mormânt. În Republica Moldova, focul haric
Compania „Ukrzalizniția”, care administrează căile ferate din Ucraina, a anunțat că, pe 13 aprilie, cursa trenului 351 Kiev-Chișinău va fi prelungită până la stația Revaca, aflată în apropierea aeroportului din Chișinău. Potrivit companiei, decizia a fost luată împreună cu reprezentanții Căii Ferate din Moldova, în regim de testare. Pe 11
Cu ocazia Paștelui, în scuarul Catedralei „Nașterea Domnului” din Chișinău va avea loc un program cultural-spiritual în seara zilei de 11 aprilie. Totodată, în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) va fi amenajată o parcare. Menționăm că focul haric va fi adus în Republica Moldova atât de Mitropolia Moldovei (subordonată Patriarhiei