00000005pm 1080006, PM5

Șefa statului, Maia Sandu, a declarat că i-ar fi mult mai ușor să meargă în localitățile din Republica Moldova decât în afara țării. Precizarea a fost făcută după ce a fost întrebată despre vizitele sale în afara R. Moldova, de ce acestea sunt necesare și de ce nu merge mai

Pe 3 mai, în fața Ministerului Afacerilor Interne (MAI) a avut loc un flashmob. Potrivit participanților la eveniment, acțiunea a fost organizată în memoria Ludmilei Vartic, totodată a fost exprimată susținere pentru victimele violenței domestice. Menționăm că unul dintre organizatorii acțiunii este aceeași persoană care, în luna martie, a inițiat

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a îndemnat cetățenii să facă cunoștință cu ghidul pentru accidente nucleare, aflat pe pagina Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU). Potrivit șefei statului, cetățenii trebuie să vizioneze ghidul împreună cu copiii. În acest sens, Maia Sandu a declarat că nu există un risc iminent

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, și președintele României, Nicușor Dan, se deplasează împreună spre capitala Armeniei. În acest sens, ambii au postat imagini pe rețelele de socializare. Menționăm că, la Erevan, cei doi șefi de stat vor participa la summitul Comunității Politice Europene. Potrivit lui Nicușor Dan, în cadrul reuniunii

Șefa statului, Maia Sandu, a declarat că, la întâlnirile sale cu cetățenii, ajung oameni care adresează întrebări ca să audă răspunsuri și oameni care vin doar să pună întrebări. Declarația a fost făcută în contextul scandalului de la întâlnirea cu diaspora din Irlanda, în urma căreia o cetățeană a Republicii

Un camion a fost cuprins de flăcări pe 3 mai, în apropierea fabricii Bucuria din Chișinău. La fața locului au intervenit două echipaje de pompieri, care au lichidat incendiul. În urma incendiului, 20% din camion a ars. Informațiile au fost comunicate pentru NewsMaker de către purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului

Sancționarea pentru trădarea de patrie în Republica Moldova este de mult timp în lege, însă investigații pe trădare de patrie au fost puține. În acest sens, organele de drept trebuie să își schimbe atitudinea. Declarațiile au fost făcute de președinta Maia Sandu în cadrul podcastului „Jurnal Politic”, publicat pe 2

Cu ocazia Zilei Internaționale a Libertății Presei, președinta Maia Sandu a transmis un mesaj de mulțumire jurnaliștilor din Republica Moldova. Mesajul a fost adresat celor „care, prin eforturile lor, au contribuit la consolidarea rezilienței și la apărarea democrației, în condițiile unor atacuri fără precedent asupra dreptului Republicii Moldova de a-și

Judocanul moldovean Victor Sterpu, angajat al Inspectoratului General de Carabinieri, a obținut medalia de bronz la Grand Slam-ul de la Dushanbe, Tadjikistan. Potrivit Centrului Sportiv de Pregătire a Loturilor Naționale, aceasta este prima medalie obținută de Republica Moldova în acest an la un turneu de Grand Slam. Inspectoratul General de

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că nu regretă decizia de a-l schimba pe fostul adjunct al Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Alexandru Balan, în cadrul operațiunii prin care au fost aduși acasă doi ofițeri ai SIS, reținuți anterior în Rusia. Potrivit șefei statului, aceștia sunt „doi cetățeni

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x