Viață

O reformă este necesară, însă, în acest proces, trebuie să mergem treptat. În prezent, în procesul de reformă a administrației publice locale există o anumită grabă. Declarațiile au fost făcute de directorul executiv al Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM), Viorel Furdui, la ediția din 17 februarie a emisiunii Rezoomat

Două instituții de învățământ din municipiul Chișinău desfășoară astăzi, 18 februarie, lecții cu prezență fizică, deși Direcția generală educație a dispus în ajun organizarea orelor în regim online, în contextul avertizării meteo de ninsori și vânt puternic. Informația a fost confirmată pentru NewsMaker de purtătorul de cuvânt al Primăriei Chișinău,

Viscolul afectează 12 județe din România, inclusiv Bucureștiul, după ce meteorologii au emis o avertizare de cod portocaliu de vreme severă privind ninsoarea și vântul puternic. În București și Ilfov a fost emis cod roșu de ninsoare, cu strat de zăpadă care poate ajunge la 50 de centimetri, iar autoritățile

Procesarea și livrarea trimiterilor poștale cu destinație spre Italia ar putea înregistra întârzieri până pe 15 martie, în contextul desfășurării Jocurilor Olimpice de Iarnă și Jocurilor Paralimpice de Iarnă. Anunțul a fost făcut de Poșta Moldovei. „Vă recomandăm să luați în considerare aceste aspecte la planificarea expedierilor către Italia”, a

1 233 de gospodării din Republica Moldova au rămas fără energie electrică. Datele au fost raportate în dimineața zilei de 18 februarie de Ministerul Energiei, care a precizat că echipele din teren intervin pentru restabilirea alimentării. Potrivit Ministerului, au fost afectate parțial două localități din raionul Vulcănești. Menționăm că sudul

Începând cu ora 03:00, activitatea punctelor de trecere a frontierei Palanca și Tudora va fi sistată. Anunțul a fost făcut de Inspectoratul General al Poliției. Măsura este valabilă pentru toate categoriile de participanți la trafic și a fost luată din cauza vremii nefavorabile, pentru siguranța șoferilor și a cetățenilor. Conducătorii

Elevii din municipiul Chișinău vor învăța online mâine, 18 februarie. Anunțul a fost făcut de primarul capitalei, Ion Ceban, în contextul codului portocaliu de ninsori prognozat pentru mâine. Municipalitatea recomandă ca și angajații care pot lucra de la distanță să facă acest lucru, pentru a permite intervenții mai rapide și

Arestul preventiv al fostului primar din Boldurești, Nicanor Ciochină, a fost prelungit cu încă 20 de zile în dosarul în care este învinuit de tortură și tratament inuman. Informația a fost confirmată pentru IPN de purtătorul de cuvânt al Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), Emil Gaitur.

Programul de muncă în ministere și alte instituții publice va începe la ora 09:00, iar încheierea activității sau posibilitatea muncii la distanță vor fi stabilite de conducătorii instituțiilor, în funcție de necesitate. Decizia a fost anunțată de premier în contextul avertizărilor meteo Cod Galben și Cod Portocaliu de ninsori, lapoviță

Numărul cazurilor de discurs de ură a crescut de aproape două ori în perioada electorală din 2025 pentru alegerile parlamentare, comparativ cu cele din 2021. Deși fenomenul este sancționat în Republica Moldova, politicienii au recurs mai frecvent la acest tip de discurs, utilizat în combinație cu mesaje manipulatoare și materiale

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x