Viață

O nouă direcție va fi creată în cadrul Consiliului Audiovizualului pentru a monitoriza activitatea furnizorilor de servicii media audiovizuale neliniare, adică a platformelor online unde utilizatorii aleg individual ce conținut să urmărească și când. Decizia a fost aprobată în ședința CA din 19 decembrie. Inițiativa face parte din angajamentele asumate

Pe 17 mai 2026, locuitorii orașelor Orhei și Taraclia își vor alege noii primari. Decizia a fost adoptată de Comisia Electorală Centrală, pe 22 decembrie. Scrutinul are loc după ce, la începutul lunii decembrie, oligarhul fugar Ilan Șor, condamnat definitiv în dosarul cunoscut drept „Frauda bancară”, a anunțat retragerea sprijinului

Ninsorile și gerul revin în Republica Moldova. În perioada 23 – 26 decembrie, țara va fi traversată de o masă de aer polar, care va aduce temperaturi nocturne de până la –12 grade Celsius. Valori negative vor fi înregistrate și pe parcursul zilei, a confirmat pentru NewsMaker șeful Direcției prognoze

Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a venit cu o reacție după ce transportatorii auto au amenințat cu proteste, acuzând lipsa de transparență și favorizarea unor interese private în proiectul de modificare a Codului transporturilor rutiere. Într-un comentariu pentru NewsMaker, instituția a subliniat că în prezent peste 300 de localități din

Uzina Metalurgică din Rîbnița (MMZ) ar urma să intre, începând cu 23 decembrie, în regim de șomaj tehnic. Măsura ar urma să fie aplicată până la sfârșitul anului, scrie IPN cu referire la surse. În această perioadă, angajații ar urma să fie plătiți cu doar două treimi din salariu. Contactați

Transportatorii auto ar putea ieși din nou la proteste, după ce Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR) a elaborat un proiect de modificare a Codului transporturilor rutiere, acuzat de lipsă de transparență și de favorizarea unor scheme de corupție. Nemulțumirile au fost transmise oficial printr-o scrisoare deschisă semnată de președintele

Deputatul partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, susține că, în noaptea de 18 spre 19 decembrie, în sediul Inspectoratului de Poliție Centru din Chișinău ar fi fost trase aproximativ 30 de focuri de armă, după ce mai mulți angajați ar fi sărbătorit Ziua Poliției. Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu,

Mai multe autospeciale decorate și iluminate în spiritul sărbătorilor de iarnă se vor deplasa prin Chișinău, iar ulterior vor ajunge la instituții medicale și centre de plasament din oraș. Acolo, pompierii și salvatorii vor oferi cadouri copiilor. Acțiunea, care este organizată de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și Ministerul

Pe teritoriul Republicii Moldova cerul va fi predominant noros pe 21 decembrie. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, vremea va fi fără precipitații, iar vântul va bate slab. În nordul țării, mercurul din termometre va indica +3°C în timpul zilei. Iar noaptea valorile termice vor coborî până la -2°C. În raioanele

Un accident rutier s-a produs astăzi, în jurul orei 10:00, pe traseul R-29, în apropiere de orașul Ceadâr-Lunga. Poliția Republicii Moldova a fost sesizată imediat după producerea incidentului.Potrivit informațiilor preliminare, un echipaj de poliție aflat în misiune de serviciu, cu semnalele luminoase speciale în funcțiune, a fost lovit de un

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x