Uzina Metalurgică din Rîbnița intră în șomaj tehnic: angajații ar urma să primească doar două treimi din salariu

Uzina Metalurgică din Rîbnița (MMZ) ar urma să intre, începând cu 23 decembrie, în regim de șomaj tehnic. Măsura ar urma să fie aplicată până la sfârșitul anului, scrie IPN cu referire la surse. În această perioadă, angajații ar urma să fie plătiți cu doar două treimi din salariu.

Contactați pentru o reacție, reprezentanții Biroul politici de reintegrare au declarat pentru NM că „aceste tendințe se repetă pe parcursul unui an la Uzina Metalurgică din Rîbnița și sunt o consecință a crizei energetice”. Chișinăul reamintește că criza energetică din regiune „nu a fost provocată și nu este menținută de autoritățile constituționale”.

Contactat, Vadim Ceban, directorul interimar al Moldovagaz – compania care asigură tranzitarea gazelor de la frontieră către regiunea transnistreană – a refuzat să ofere detalii privind situația din stânga Nistrului. Potrivit acestuia, „în prezent, livrările au loc în baza solicitărilor zilnice”. „Altceva nu pot să vă spun”, a declarat Vadim Ceban pentru NM.

Reamintim, Tiraspolul se află, din 18 decembrie, în stare de urgență economică. Măsura a fost reintrodusă în plină iarnă, pentru o perioadă de 30 de zile, din cauza reducerii livrărilor de gaze naturale către regiune. Detalii – AICI.

Pe 17 decembrie, vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, a declarat că dificultățile au apărut după ce agentul de plată pentru gazele livrate regiunii transnistrene a fost schimbat din nou. Potrivit oficialului, problema este una tehnică, nu politică, și a survenit după ce autoritățile de la Tiraspol au respins schema de livrare a gazelor propusă de Chișinău – susținută de partenerii europeni – optând, în schimb, pentru mecanismul sugerat de Moscova, pe care Chiveri îl califică drept nesustenabil. Vicepremierul Chiveri a avertizat atunci că astfel de crize energetice pot apărea în mod repetat, inclusiv la intervale de câteva săptămâni, din cauza instabilității modelului de alimentare cu gaze al regiunii. Detalii – AICI.

NewsMaker a explicat tot ce se cunoaște despre situația energetică și economică din stânga Nistrului, ce evoluții sunt anticipate pentru anul următor și în ce măsură Republica Moldova s-a apropiat, în această perioadă, de obiectivul reintegrării țării. – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Promo-LEX îl acuză pe Krasnoselski de fals: „Asociația nu a solicitat niciodată eliberarea tuturor deținuților din regiunea transnistreană”

Asociația Promo-LEX susține că nu a solicitat niciodată eliberarea tuturor persoanelor deținute în regiunea transnistreană. Declarația reprezintă o reacție la afirmația liderului de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, precum că asociația „a cerut eliberarea tuturor deținuților din Transnistria” – peste 1000 de persoane, printre care criminali și traficanți de droguri.

Declarațiile lui Krasnoselski

Pe 28 august, Krasnoselski a fost solicitat de o jurnalistă să comenteze cererea Promo-LEX ca regiunea să elibereze deținuții politici. În reacție, liderul de la Tiraspol a spus că Promo-LEX „a cerut eliberarea tuturor deținuților din Transnistria”, nu a deținuților politici. „Mai mult de o mie de persoane. 1050”, a adăugat Krasnoselski. „Noi nu avem deținuți politici. (…) În Moldova ei sunt, în Transnistria nu sunt. (…) Promo-LEX a cerut eliberarea tuturor deținuților. Ei cred că aceștia sunt ținuți aici ilegal. Nu știu cu ce este legat asta, fie din prostie, fie atitudine inconștientă în ceea ce privește situația, fie o încercare de a face jocul crimei organizate. Deoarece printre cei o mie de deținuți, (…) sunt 150 de ucigași, (…) recidiviști (…), tâlhari, jefuitori, violatori, traficanți de droguri”, a spus Krasnoselski.

Reacția Promo-LEX

Pe 11 septembrie, Promo-LEX l-a acuzat de fals pe liderul de la Tiraspol. „Afirmația este falsă. Promo-LEX nu a solicitat niciodată eliberarea tuturor persoanelor deținute în regiunea transnistreană. Dacă Vadim Krasnoselski deține un document care ar demonstra contrariul, îl invităm să îl prezinte. (…) Vadim Krasnoselski răspândește dezinformare, iar numele său rămâne pe lista persoanelor responsabile de încălcări ale drepturilor omului”, a comunicat Asociația.

În continuare, Promo-LEX a amintit despre solicitările sale. Asociația a menționat că, pe 18 mai 2026, a solicitat președintelui Republicii Moldova și Guvernului să întreprindă acțiuni pentru eliberarea lui Emilian Ceban, tânărul din Grigoriopol care a fost încarcerat în 2022, la vârsta de 18 ani, după ce a refuzat să semneze un contract militar pe un termen de zece ani cu așa-numitul Minister al Apărării și și-a anunțat intenția de a se muta pe malul drept al Nistrului.

Asociația a mai spus că, pe 12 iunie 2026, a semnat o petiție colectivă prin care a solicitat eliberarea lui Emilian Ceban și Evghenii Pancioha. „Evghenii Pancioha se află în detenție de opt ani. După ce a suferit un accident vascular cerebral, acesta nu beneficiază de tratament, chiar și atunci când se oferă să achite din surse proprii costul medicamentelor. Anterior, am solicitat, de asemenea, nominal, eliberarea lui Vadim Pogorletchi și Victor Plescanov. Vadim Pogorletchi a fost deținut ilegal mai mult de trei ani și a fost eliberat abia în noiembrie 2025. Victor Plescanov a fost condamnat la trei ani și două luni de închisoare pentru opiniile sale critice față de regim și față de invazia Rusiei în Ucraina”, a menționat Promo-LEX.

„Krasnoselski susține că în regiune nu există deținuți politici, deoarece, în viziunea sa, deținut politic este doar cel care urmărește să obțină puterea. Această definiție îi aparține și nu are nimic în comun cu standardele internaționale. Persoanele menționate mai sus nu au candidat pentru nicio funcție. Acestea au fost încarcerate pentru opiniile lor sau pentru presupusa „trădare de patrie” împotriva unui regim de ocupație, iar „legile” în baza cărora sunt deținute poartă semnătura lui Krasnoselski. La 10 iunie 2022, Krasnoselsky a semnat modificări la „Codul penal”, în baza cărora orice persoană care depune o plângere la instanțele constituționale ale Republicii Moldova sau la instanțele internaționale riscă între cinci și opt ani de închisoare. (…) O persoană care a semnat o „lege” ce sancționează cu până la opt ani de închisoare depunerea unei plângeri la Strasbourg nu este în măsură să țină lecții nimănui despre deținuții politici”, a adăugat asociația.

***

Asociația Promo-LEX este o organizație neguvernamentală, care își desfășoară activitatea pe întregul teritoriu al Republicii Moldova. Aceasta și-a propus ca scop dezvoltarea democrației și apărarea drepturilor omului în Republica Moldova, inclusiv în regiunea transnistreană.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: