Viață

În R. Moldova au fost descoperite două laboratoare de producere a drogurilor. Acestea erau scoase din țară de două ori pe lună, ascunse, inclusiv, în sticle de vin. Cazul este investigat de autorități încă din 2023. Pe 14 noiembrie 2025, autoritățile au anunțat destructurarea unei rețele transnaționale specializate în producerea

Șeful Biroului Vamal Nord, Nicolae Mazanca, care este cercetat pentru corupere pasivă, a fost prins de Autoritatea Națională pentru Integritate (ANI) cu avere nejustificată în valoare de peste 1,3 milioane de lei. Astfel, Mazanca riscă să își piardă funcția și să-i fie confiscată suma respectivă. Potrivit actului de constatare emis

Ambasada Indiei la București, acreditată și pentru Republica Moldova, avertizează că mai mulți cetățeni străini care tranzitau țara noastră în drum spre Ucraina sau alte state din regiune au fost întorși din drum pe Aeroportul Internațional Chișinău, chiar dacă dețineau vize de tranzit moldovenești și vize de intrare valabile pentru

Compania publică Teleradio-Moldova se declară „nedumerită” de criticile aduse de către interpretul Pasha Parfeni în adresa instituției. Reacția a fost oferită de către directorul TRM, Vladimir Țurcanu, la solicitarea NewsMaker, după ce artistul a declarat într-un interviu pentru Unimedia că nu intenționează să participe la ediția din acest an a

Directorul Teleradio-Moldova, Vladimir Țurcanu, a anunțat că renunță la clauza din contract care îi oferea dreptul la compensații de 1,5 milioane de lei în cazul în care ar fi fost demis înainte de termen. Reacția vine după ce redacția Cu Sens a publicat o investigație care îl vizează pe Țurcanu.

Programul Național de Împădurire, lansat acum doi ani, a fost în centrul unei dezbateri aprinse în cadrul ședinței plenare din 13 noiembrie a Parlamentului. Deputatul PAS, și fostul ministru al Mediului, Sergiu Lazarencu a subliniat importanța „Generației Pădurii” și a unei Moldove mai verzi, în timp ce opoziția a acuzat

O femeie de 35 de ani a donat o parte din ficat surorii sale, în vârstă de 40 de ani, după ce aceasta a ajuns la spital în stare gravă, aflându-se în stadiul final al cirozei hepatice. În octombrie curent, la un spital din Chișinău a avut loc intervenția chirurgicală,

Poliția R. Moldova a publicat imagini cu mai multe persoane care ar fi încărcat țigări în trenul Chișinău–București, pentru a fi scoase prin contrabandă din țară. Potrivit Inspectoratului General al Poliției (IGP), printre acestea se numără și angajați ai Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” (CFM). Au fost efectuate

Serviciul Vamal al Republicii Moldova a avertizat asupra unui document fals care circulă în numele instituției, prin care se solicită taxe fictive de 350 de euro pentru asigurare medicală. Instituția a subliniat că nu percepe astfel de taxe și nu emite asemenea documente. Pe 13 noiembrie, Serviciul Vamal a avertizat

Tinerii din R. Moldova ar putea fi beneficiari de carduri europene, care să le ofere beneficii și reduceri la cumpărături, teatru și film, în transport sau la muzee. Ministerul Educației și Cercetării pregătește, în parteneriat cu Agenția Națională pentru Tineret, lansarea cardului european, care ar urma să fie implementat din

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x