Mass media În ajun, pe 3 mai, Moldova a sărbătorit Ziua Internațională a Libertății Presei. Cu această ocazie, președinta Maia Sandu, premierul Dorin Recean și președintele Parlamentului Igor Grosu au mulțumit tuturor jurnaliștilor care «își fac cu onestitate meseria și servesc interesele societății». Sandu a spus că «a fi un
9 mai «Nu există nicio contradicție între a aduce un omagiu celor care au murit în al Doilea Război Mondial și sărbătorirea Zilei Europei. Așa a comentat delegația UE în Moldova nemulțumirile unor cetățeni cu privire la deschiderea Orășelului European în centrul Chișinăului. Delegația a menționat că Uniunea Europeană a
Știri prezidențiale Președinta Maia Sandu, în cadrul vizitei sale în Belgia, a participatla un eveniment organizat de către diaspora moldovenească în centrul Bruxelles-ului, unde belgienii au fost familiarizați cu mâncărurile, cultura și obiceiurile naționale moldovenești. Sandu a remarcat că oamenii din Moldova nu-și uită rădăcinile, chiar și atunci când sunt
Sandu la Bruxelles Președinta Maia Sandu, în discursul rostit la deschiderea conferinței anuale privind bugetul UE din Bruxelles, a spus că UE ar trebui să elaboreze un Plan Marshall al secolului XXI pentru Ucraina și Moldova, care sunt supuse atacurilor militare și hibride din partea Rusiei. Răspunzând la o întrebare
Parlament: împrumuturi, vot prin corespondență Deputații la ședința de vineri: — au ratificat un acord cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) privind un împrumut de 30,8 milioane de euro, care va fi folosit pentru finanțarea construcției unei linii electrice de înaltă tensiune de la Bălți la Suceava. Împrumutul
Moldova și UE Autoritățile moldovenești au transmis la Bruxelles un raport cu privire rezultatele ultimelor 10 luni în implementarea recomandărilor Comisiei Europene în contextul integrării europene a Republicii Moldova. După cum a remarcat Biroul pentru integrare europeană, la acest document au lucrat sute de angajați ai instituțiilor guvernamentale, reprezentanți ai
Sandu și UE Maia Sandu, continuă campania de promovare a referendumului pro-UE. De data asta a discutat cu reprezentanții Camerei de Comerț și Industrie despre oportunitățile și beneficiile oferite de integrarea europeană pentru afaceri. Președinta a subliniat că aderarea la UE este «singura șansă pentru țara noastră de a menține
Energetică Compania de stat Energocom a câștigat licitația anunțată de Moldovagaz pentru furnizarea de gaze naturale în luna mai. Prețul de livrare va fi stabilit în ultima zi a lunii aprilie, iar formula de calcul al prețului va fi legată de indicele TTF Front Month (prețul mediu ponderat al tuturor
Moldova și EuropaMoscova va încerca să zădărnicească referendumul pro UE din Moldova și să «influențeze rezultatele alegerilor prezidențiale» din această toamnă. Pentru a realiza acest lucru, vor fi folosite pe scară largă campanii de calomniere și dezinformare. Președintele Parlamentului Igor Grosu a făcut aceste declarații la conferința speakerilor UE desfășurat
Moldova și SUA Statele Unite nu văd astăzi o amenințare militară reală la adresa Moldovei din partea Rusiei, dar Moscova va încerca să destabilizeze situația din țară, în special prin dezinformare. Christopher Smith, subsecretarul adjunct pentru Europa de Est și Afaceri Politice și Regionale în cadrul Biroului pentru Afaceri Europene