127 de copii au fost înscriși în acest an de învățământ la școala militară Suvorov din Tiraspol, subordonată așa-numitului „minister al apărării”, și la școala de cadeți din Bender, aflată în subordinea așa-numitului „minister al afacerilor interne”. Cifrele au fost comunicate pe 10 septembrie de Asociația Promo-LEX. Potrivit asociației, din
Mai multe persoane au au ieșit în stradă joi, 10 septembrie, la Bender, în timpul ședinței Comisiei Unificate de Control (CUC), la care a participat și noul șef al Misiunii OSCE în Republica Moldova, Christopher W. Smith. Manifestanții au afișat pancarte cu mesaje precum „Nu presiunilor asupra Transnistriei!” și „Operațiunea
Liderul PSRM, Igor Dodon, susține că recentele incidente cu drone reprezintă riscuri pentru securitatea națională a Republicii Moldova. Întrebat dacă intenționează să discute despre acestea cu oficialii ruși, deputatul a răspuns că nu este reprezentant al guvernării de la Chișinău și a pledat pentru încetarea cât mai rapidă a războiului
Trei mașini încărcate cu lemn obținut ilegal au fost depistate la întreprinderea de stat pentru silvicultură din Iargara, raionul Leova. Despre acest lucru a anunțat pe 10 septembrie Inspectoratul pentru Protecția Mediului, care a precizat că mașinile au fost identificate în timpul unui control inopinat. Potrivit Inspectoratului, pe 9 septembrie,
Primul model din gama Galaxy S26 care va fi lansat cu One UI 9, Galaxy S26 FE, combină funcțiile avansate ale camerei cu cea mai recentă tehnologie Galaxy AI Samsung Electronics Co., Ltd. a anunțat Galaxy S26 FE, cel mai nou membru al familiei Galaxy S26 și primul model din
Cetățeni ai Republicii Moldova sunt reținuți sau arestați în Grecia după ce acceptă oferte de muncă aparent avantajoase, promovate pe rețelele sociale. Despre acest lucru a anunțat pe 10 septembrie Ambasada Republicii Moldova în Grecia, care a atenționat că, în ultima perioadă, sunt tot mai multe astfel de cazuri. Potrivit
Deputații au respins propunerea de a include pe ordinea de zi proiectul privind instituirea, pe 3 martie, a Zilei memoriei victimelor violenței domestice. Inițiativa „Partidului Nostru” a provocat un schimb de replici între liderul fracțiunii, Renato Usatîi, și deputați ai PAS. Usatîi a criticat votul majorității parlamentare, în timp ce
Un indian, reținut în februarie la frontiera Republicii Moldova, va fi extrădat în India. Acesta era urmărit internațional de autoritățile indiene și acuzat inclusiv de omor. Despre aceasta a comunicat, pe 10 septembrie, Procuratura Generală a Republicii Moldova, care a anunțat că aceasta va fi prima procedură de extrădare realizată
Actualizare: Inspectoratul General al Poliției de Frontieră (IGPF) a declarat că „în perioada menționată, în cadrul Poliției de Frontieră nu a fost înregistrat un astfel de caz”. Știrea inițială: Deputatul și liderul Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, susține că un cetățean ucrainean ar fi încercat să introducă în Republica Moldova o
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a respins acuzațiile Tiraspolului privind presupuse „noi atacuri informaționale” ale Chișinăului împotriva regiunii transnistrene. Oficialul a declarat că Republica Moldova are grijă de cetățenii săi de pe ambele maluri ale Nistrului și că acțiunile autorităților constituționale sunt inclusiv în beneficiul locuitorilor din stânga Nistrului. Potrivit lui