Numărul sentințelor de condamnare pronunțate în privința minorilor a scăzut ușor în Republica Moldova, însă instanțele aplică mai frecvent pedepse cu închisoarea. Dacă anul trecut puțin peste o treime dintre minorii condamnați au ajuns după gratii, în 2026 ponderea acestora a crescut la aproape jumătate. NewsMaker a analizat cele mai
Pe 27 august, la Bălți va avea loc o paradă militară dedicată Zilei Independenței Republicii Moldova. Anunțul a fost făcut de primarul municipiului Bălți, Alexandr Petkov. Edilul a spus că, pe 13 august, a discutat despre aspectele organizatorice ale evenimentului. La ședință au participat reprezentanți ai subdiviziunilor Primăriei, precum și
Linia electrică de 330 kV Bălți-Dnestrovsk, avariată în urma furtunii din 6 august, a fost reparată și pusă sub tensiune. Informația a fost comunicată pe 14 august întreprinderea de stat „Moldelectrica”. „Moldelectrica anunță finalizarea cu succes a lucrărilor de reparație și punerea sub tensiune a liniei electrice aeriene (LEA) 330
Gazul pentru iarnă Compania de stat Energocom a anunțat că a achiziționat integral gazul pentru următorul sezon de încălzire. În același timp, Energocom nu mai păstrează gaz în depozite, cu excepția rezervei obligatorii, ci îl cumpără în avans pentru a-l livra la un anumit moment. Iar prețul nu este stabilit la semnarea contractului, ci ulterior. Prețurile: prognoza BNM Prețurile în Moldova vor crește mai repede decât prognozase anterior Banca Națională.
Numărul milionarilor din Republica Moldova continuă să crească. Potrivit unui raport publicat de Serviciul Fiscal de Stat pe 12 august, în anul 2025 au fost înregistrate 9 643 de persoane cu venituri anuale de peste un milion de lei. Este cu 1 624 mai mult decât în anul precedent. Cel
Doi tineri, în vârstă de 20 și 22 de ani, au fost răniți prin împușcare în seara zilei de miercuri, 12 august, într-o zonă de câmp din apropierea localității Congaz. Poliția a inițiat o cauză penală pentru tentativă de omor și desfășoară acțiuni pentru identificarea persoanei care a tras. Potrivit
De la 1 septembrie, antreprenorii din regiunea transnistreană ar putea achita TVA și accize pentru 12 categorii de mărfuri aduse în Moldova, printre acestea numărându-se caviarul, băuturile alcoolice și tutunul. Ulterior, începând cu 1 ianuarie, lista mărfurilor pentru care vor trebui achitate taxe s-ar putea extinde cu alte cinci categorii.
O femeie în vârstă de 64 de ani din Bălți a rămas fără 950.000 de lei și 15.000 de euro după ce a fost contactată de escroci care s-au prezentat drept angajați ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Victima le-a transmis banii prin intermediul unui curier, după ce i s-a spus
Președintele Adunării Populare a Găgăuziei, Valentin Gaidarji, acuză compania publică „Teleradio-Moldova” de cenzură și solicită verificarea modului în care au fost utilizate granturile primite de la Londra și Tokyo. În plus, Gaidarji susține că furnizorul public de servicii media ar fi refuzat să ofere spațiu de emisie reprezentanților autonomiei, care
Livii Baziuc, ex-șef al Inspectoratului Național de Patrulare (INP), a fost numit consilier special al președintelui Adunării Populare a Găgăuziei (APG), Valentin Gaidarji. Anunțul a fost făcut de Gaidarji joi, 13 august, pe Facebook. Gaidarji a menționat că noul consilier a fost deja prezentat Aparatului Adunării Populare, fiind stabilite principalele