Centrul rus de știință și cultură din Chișinău a anunțat, pe 4 iulie, că se închide. Anunțul vine în ziua în care și-a încetat valabilitatea acordul care a stat la baza funcționării instituției, acord denunțat în 2025 de Republica Moldova. Ambasada Federației Ruse la Chișinău a anunțat, de asemenea, încetarea
Tatiana Nistorică, secretara de stat vizată de perchezițiile Centrului Național Anticorupție (CNA) la Ministerul Agriculturii, va fi plasată în arest preventiv pentru 30 de zile în Penitenciarul nr. 13 din Chișinău. Decizia a fost pronunțată pe 4 iulie de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, notează ProTV Chișinău. Judecătoria Chișinău, sediul
Șefa statului, Maia Sandu, a declarat că Republica Moldova este mândră să numească Statele Unite ale Americii un prieten și partener. Potrivit acesteia, timp de două secole și jumătate, America a demonstrat că libertatea dăinuie. Declarațiile au fost făcute pe o rețea de socializare, cu ocazia împlinirii a 250 de
Omul de afaceri și cofondatorul Mișcării civice „Europa 2028”, Vasile Tofan, care în 2025 a refuzat propunerea PAS de a fi premier, a vorbit despre 12 măsuri necesare pentru Republica Moldova, printre acestea reforma fiscală, echitate la salariile din sectorul public, rescrierea Codului muncii, moratoriu pe controale și majorarea tarifului la
Cu ocazia a 250 de ani de la independența Statelor Unite ale Americii, clădirea Parlamentului Republicii Moldova, Arcul de Triumf și clădirea Primăriei Chișinău au fost iluminate în culorile drapelului american în seara de 3 iulie și vor fi iluminate din nou în seara de 4 iulie. Totodată, Ambasada SUA
În acest weekend, în Republica Moldova, temperaturile maxime vor ajunge până la +27°C, iar cele minime până la +15°C. Pentru ziua de sâmbătă, în centrul și sudul țării sunt prognozate averse cu descărcări electrice. Informațiile se regăsesc pe platforma Autorității de Meteorologie și Monitoring de Mediu. În nordul țării, la
Numărul persoanelor afectate de focarul de toxiinfecție alimentară izbucnit la hotelul de lux Radisson Blu Leogrand din Chișinău a crescut la 59, a anunțat Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) pe 3 iulie. Potrivit sursei citate, la 13 dintre acestea a fost confirmată prezența bacteriei Salmonella. Opt pacienți rămân, în
15 noiembrie – este noua dată propusă pentru alegerile în Adunarea Populară a Găgăuziei (APG). Decizia a fost luată de deputații locali, pe 3 iulie, în pofida disputelor juridice care continuă între Comrat și Chișinău privind modul de organizare a scrutinului. Deși, la începutul ședinței, deputații au retras de pe
Adunarea Populară a Găgăuziei (APG) are un nou președinte. La o lună după demisia lui Nicolai Ormanji, deputații legislativului de la Comrat l-au ales, pe 3 iulie, în funcția de speaker pe Valentin Gaidarji. Acesta a obținut 18 voturi. Înainte de alegerea noului președinte, deputații au aprobat demisia lui Nicolai
Proiectul comun al Ambasadei Drepturilor Omului (Chișinău) și al Societății Baltice pentru Drepturile Omului (Riga) „Educația în domeniul drepturilor omului – un instrument pentru combaterea dezinformării și apărarea libertății de exprimare” își propune să îmbunătățească nivelul educației în domeniul drepturilor omului și să promoveze libertatea de exprimare în Moldova prin