Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, va merge la Strasbourg pe 19 mai pentru a primi Ordinul European de Merit, în cadrul primei ceremonii de decernare a acestei distincții, organizată de Parlamentul European. Prezența sa la eveniment a fost confirmată pentru NewsMaker de de responsabila de relațiile cu mass media a
De la începutul anului și până în prezent, 85 de străini au fost declarați persoane indezirabile pe teritoriul Republicii Moldova, pentru perioade cuprinse între 5 și 15 ani. Cifra a crescut cu 9 persoane în aproape o lună. Menționăm că, la data de 17 aprilie curent, aceasta constituia 76. Datele
Victoriabank anunță integrarea Visa Acceptance Platform (VAP), o soluție dezvoltată de Visa, care ajută comercianții să accepte plăți online mai simplu, mai rapid și mai sigur, reducând în același timp riscul de fraudă și plățile respinse. În contextul creșterii accelerate a comerțului online și al necesității tot mai mari de
Deputatul Ion Chicu, fost prim-ministru și membru al comisiei pentru politică externă din cadrul blocului Alternativa, a șters o postare de pe Facebook în care „mulțumea” Rusiei pentru survolarea ilegală a spațiului aerian al Moldovei, după ce aceasta a stârnit reacții publice. Chicu a explicat pentru NewsMaker, înaintea ședinței Parlamentului
Pe 19 mai, pe platforma Comisiei parlamentare pentru securitate națională, apărare și ordine publică, vor avea loc audieri ca urmare a incidentului armat de la Cahul. Ședința va avea caracter închis și vor avea dreptul să participe doar cei care dețin acces la secretul de stat. Anunțul a fost făcut
Vinul Moldovei deschide sezonul aniversărilor din acest an cu una dintre cele mai așteptate ediții ale Vernisajului Vinului. La mijlocul lunii mai, evenimentul-emblemă pentru piața locală, dedicat vinurilor de calitate ajunge la cea de-a XXV-a ediție și se va desfășura sub sloganul „Vernisajul Vinului. Mândria Noastră”. Într-un format mai amplu,
Fostul viceprimar al Chișinăului, Irina Gutnic, califică drept „un fals” afirmațiile primarului capitalei, Ion Ceban, potrivit cărora aceasta ar avea o relație de prietenie cu Andrei Spînu, ex-ministru al Infrastructurii și fost vicepreședinte al formațiunii de guvernământ PAS. În cadrul ediției din 13 mai a emisiunii „Secretele puterii”, aceasta a
Duminică, pe 17 mai, în Taraclia și Orhei vor avea loc alegeri locale noi pentru funcția de primar. Scrutinul a fost organizat după ce fugarul Ilan Șor a anunțat că își închide „proiectele sociale” din Moldova, iar primarii celor două orașe, aleși cu susținerea sa, și-au depus demisia. Noii edili
Mai multe persoane, care și-au rezervat vacanțe și urmează să ajungă la destinație cu avionul, s-au plâns pe online că au fost informate despre taxe suplimentare de 38, de 40 sau 55 de euro. Unii au spus că trebuie să achite 80 de euro pentru tur-retur, iar alții că vor
Ziua începe în forță încă din noapte, în noaptea de 22 spre 23 mai, la ora 00:30, la Teatrul Național „Eugène Ionesco”, cu spectacolul „Edmond” de David Mamet. Un spectacol nocturn (18+) de o intensitate aparte, „Edmond” urmărește căderea unui om într-o lume dură și cinică, într-o confruntare directă cu