Regiunea transnistreană, pe teritoriul căreia se află un contingent rusesc, ar putea fi folosită de Rusia pentru lovituri simulate în spatele frontului din Ucraina, distrugând logistica. În acest sens, la granița cu R. Moldova, pe segmentul transnistrean, se întreprind acțiuni de apărare, care includ minarea și detașamente suplimentare de frontieră.
În perioada 28–29 martie, centrul auto Land Rover DAAC Hermes — reprezentant oficial Range Rover, Defender și Discovery în Republica Moldova — a organizat două zile de Open Days dedicate versiunilor de top Defender OCTA și Range Rover Sport SV. Timp de două zile, vizitatorii au avut ocazia să descopere
Consiliul Superior al Procurorilor a examinat joi, 2 aprilie, contestația fostului procuror Ion Crișciuc, concediat în februarie după ce a fost reținut pentru conducerea automobilului în stare de ebrietate. Membrul CSP Andrei Cebotari a relatat pe Facebook că Consiliul a respins demersul lui Crișciuc, susținând decizia privind eliberarea acestuia din
O dronă de tip Shahed a survolat ilegal spațiul aerian al Republicii Moldova, în dimineața zilei de 3 aprilie. Ministerul Apărării informează că incidentul a avut loc în jurul orei 08:13. Acesta este al treilea incident similar, în mai puțin de o săptămână. Aparatul de zbor, detectat de sistemele de
Pe 2 aprilie a avut loc tragerea la sorți a ordinii de participare în cele două semifinale ale Eurovision 2026. Republica Moldova, reprezentată de Satoshi, va urca prima pe scenă în cadrul primei semifinale, programată pentru data de 12 mai. După Republica Moldova, care va deschide prima semifinală a concursului
Introducerea leului moldovenesc în stânga Nistrului se poate întâmpla mai repede decât ne închipuim. În prezent, un grup de lucru examinează diferite modele pentru acest scenariu. Declarațiile au fost făcute de viceprim-ministru pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, la ediția din 2 aprilie a emisiunii „Cabinetul de umbră” de la Jurnal TV.
Ieșirea Moldovei din CSI Parlamentul Republicii Moldova a denunțat acordurile privind crearea Comunității Statelor Independente (CSI). PAS a numit această decizie «firească și inevitabilă pe calea integrării europene». Împotrivă s-au pronunțat comuniștii, care au acuzat partidul de guvernare de «trădare». Liderul PCRM, Vladimir Voronin, a declarat că autoritățile «nici nu își imaginează ce va urma după aceasta». PAS a răspuns că decizia de a ieși din CSI «confirmă cursul
Moțiunea simplă împotriva Ministerului Muncii și Protecției, examinată în cadrul ședinței plenare a Parlamentului din 2 aprilie, a picat. Documentul a fost susținut doar de 27 de deputați din opoziție. Ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, prezentă în plenul legislativului pentru dezbaterea moțiunii simple, a declarat că, de la
Jurnalistul rus Iurii Dudi a realizat la Chișinău un interviu cu Denis Kapustin, comandant al Corpului Voluntarilor Ruși, formațiune militară care luptă de partea Ucrainei. Producătorul Serghei Mardari, care a organizat filmarea împreună cu echipa lui Dudi, a anunțat că înregistrarea discuției s-a desfășurat la centrul de producție digital-media Mediacor.
Partidul Acțiune și Solidaritate, aflat la guvernare din 2021, respinge criticile fracțiunii parlamentare a comuniștilor privind denunțarea acordurilor care conferă Republicii Moldova statut de membru a Comunității Statelor Independente (CSI). Într-o declarație pentru NewsMaker, purtătoarea de cuvânt a formațiunii, Adriana Vlas, a spus că Republica Moldova nu are „dreptul moral”