Ministerul Finanțelor respinge, pentru moment, ideea majorării plafonului de 80.000 de euro pentru achizițiile de imobile în numerar. Autoritățile spun că o astfel de schimbare ar putea aduce riscuri și mai mari pentru fraudă sau bani din surse ilegale. Limitele actuale ajută la prevenirea folosirii documentelor false sau a unor
Spălătoriile auto trebuie să se conformeze cadrului legal dacă doresc să activeze în continuare. Declarația a fost făcută pe 25 februarie de ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, după ce a fost întrebat dacă acestea vor fi închise în cazul în care, în timpul controalelor, se va depista că nu respectă condițiile
Directorul și contabila-șefă a „Întreprinderii pentru silvicultură Iargara” sunt vizați într-un dosar penal privind gestionarea frauduloasă a fondurilor publice pentru implementarea „Programului Național de Extindere și Reabilitare a Pădurilor”, finanțat de Ministerul Mediului. Cei doi ar fi organizat angajări fictive pentru activități de plantare a puieților și împădurire a terenurilor
Premierul Alexandru Munteanu s-a arătat nemulțumit, după ce ședința Guvernului din 25 februarie a început cu o întârziere de aproximativ zece minute. Oficialul le-a cerut jurnaliștilor să nu îi mai oprească pe miniștri pentru declarații înainte de reuniuni, sugerând că aceste discuții pot duce la întârzieri. Șeful Executivului a precizat
Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a anunțat pe 25 februarie un val de demisii în sistemul silvic. Printre cei vizați se numără directorul întreprinderii silvice Chișinău, șeful ocolului silvic Ghidighici, șeful ocolului silvic Vadul lui Vodă și șeful ocolului silvic Criuleni. Totodată, ministrul a anunțat mustrări aspre și retrogradare în privința
La patru ani de la invazia Rusiei în Ucraina, NewsMaker a decis să afle care este situația actuală a refugiaților ucraineni din Republica Moldova: câți se află în prezent în țară, câți intenționează să rămână și după încheierea războiului și cu ce probleme se confruntă. Câți refugiați ucraineni sunt în
Nicolai Șepeli, principalul suspect în organizarea unor asasinate în Ucraina, la comanda Rusiei, ar putea reveni în închisoare, după ce anterior a fost grațiat. Ministrul Justiției a declarat că, odată cu revocarea decretului emis în 2022, acesta va fi obligat să-și reia executarea pedepsei rămase, precizând că revocarea privește pedeapsa
Serviciile de hamali în Chișinău și în alte orașe din Republica Moldova sunt utilizate zilnic pentru mutări, organizare depozite, lucrări pe șantiere sau manipularea obiectelor voluminoase. De la încărcare și descărcare camioane până la Ridicare mobilă la etaj Chișinău, aceste servicii acoperă o gamă largă de necesități rezidențiale și comerciale.
Lemnul de foc trebuie să fie vândut la un preț unic la nivel național. În prezent, se comercializează prin intermediari, iar cetățenii nu cunosc care este prețul real al masei lemnoase. Declarațiile au fost făcute de ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, la ediția din 24 februarie a emisiunii „Pe față” de
Patru persoane, printre care un unchi și nepoata sa din raionul Hâncești, au fost trimise în judecată pentru organizarea migrației ilegale și tentativă de tâlhărie, după ce ar fi încercat să transporte peste Prut doi bărbați din Nepal contra sumei de 9.000 de euro. Cazul a fost documentat de ofițerii