Opt pescari au ajuns în pericol, după ce o bucată de gheață pe care se aflau s-a desprins și a fost purtată de curent în aval. Incidentul a avut loc pe 18 februarie, pe râul Nistru, la Bender, anunță așa-numitul minister de interne de la Tiraspol. Conform sursei citate, mai
Trenul Chișinău–București înregistrează întârzieri de peste șase ore din cauza condițiilor meteorologice severe din România. Anunțul a fost făcut de Calea Ferată din Moldova. Garnitura se află în circulație, însă deplasarea are loc cu restricții pe anumite sectoare de cale ferată. Potrivit întreprinderii, pe teritoriul României sunt semnalate ninsori abundente,
(UPDATE 15:13) Purtătoarea de cuvânt a Ministerului Apărării, Ala Diaconu, a declarat pentru NM că instituția nu comentează declarațiile partidelor politice. „Activitatea Ministerului Apărării se desfășoară conform legislației și Programului Guvernului Republicii Moldova „UE, Pace și Dezvoltare”. Prioritatea noastră este buna funcționare a instituției, consolidarea capacităților de apărare și siguranța
Două curse aeriene au fost anulate, iar alte două înregistrează întârzieri, din cauza ninsorii abundente și a viscolului care afectează activitatea pe Aeroportul Internațional Chișinău. Administrația aeroportului anunță că toate utilajele de deszăpezire sunt mobilizate și intervin fără întrerupere pentru a menține pista, căile de rulare și platforma în condiții
O grupare criminală specializată în escrocherii prin investiții fictive în servicii financiare și criptomonede a fost destructurată în cadrul unei operațiuni comune Republica Moldova–România, desfășurată sub egida Eurojust și Europol. Acțiunea a dus la reținerea organizatorilor unor call-centre implicate în fraude care au prejudiciat românii cu peste 1 milion de
După aproape două săptămâni în care au stat baricadați în biserică, cei trei copii ai preotului din Dereneu au ieșit împreună cu mama lor și au revenit la o viață cotidiană normală, aflându-se în prezent la domiciliu. Informația a fost comunicată de ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, înaintea
Există posibilitatea ca tarifele la energia electrică să rămână neschimbate, însă, la acest subiect, se va expune Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE). Declarația a fost făcută pe 18 februarie de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în contextul solicitărilor Premier Energy și FEE Nord de a majora tariful. Potrivit ministrului,
Maib, cea mai mare bancă din Republica Moldova și un motor esențial al dezvoltării sectorului financiar și al economiei, se remarcă în mod constant prin atragerea de capital internațional, promovarea inovației financiare și construirea de parteneriate strategice pe termen lung. Prin această abordare, banca direcționează finanțare pe termen lung de
Secretara de stat a Ministerului Energiei, Cristina Pereteatcu, a fost eliberată din funcție. Aceasta a transmis, într-o postare pe Facebook, că a muncit „mult” cât timp a deținut postul, dar și că cea mai mare reușită a sa este că a rămas „un om integru”. Cabinetul de miniștri a aprobat,
Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, a comparat trenul care circulă pe ruta Iași – Chișinău cu trenurile de mare viteză din Tokyo, Japonia. Oficialul a declarat, la postul N4, că diferențele de confort „nu sunt mari”. „Trenul care circulă azi la Iași nu este mai rău decât altele.