Primarul municipiului Chișinău și liderul MAN, Ion Ceban, propune introducerea testării la consumul de droguri pentru elevi, începând cu vârsta de 13 ani, precum și pentru angajați. Potrivit lui, măsura ar urma să fie aplicată, în cazul minorilor, doar cu acordul părinților și ar urma modelul altor state care practică
Autoritățile Republicii Moldova nu vor lua măsuri în 2025 în cazul achizițiilor de pe platforme online precum Temu, Shein sau AliExpress. Subiectul va fi reluat în 2026. Declarațiile au fost făcute de deputatul PAS și președintele Comisiei economie, buget și finanțe, Radu Marian, la ediția din 9 decembrie a emisiunii
Locuitorii Republicii Moldova vor putea colecta și returna ambalajele de la băuturi la puncte speciale de colectare. Sistemul de depozit urmează să fie implementat începând cu anul 2027, anunță Ministerul Mediului. Astfel, sticlele, dozele metalice și ambalajele din plastic de la băuturi nu vor mai ajunge la gunoi, dar vor
Moldova și NATO Parteneriatul cu NATO ajută Moldova să reacționeze mai bine la crize și să-și consolideze securitatea în sfera informațională și cibernetică, a declarat premierul Alexandru Munteanu la întrevederea de la Chișinău cu secretarul general adjunct al NATO, Boris Ruge. Părțile au confirmat că vor continua cooperarea în cadrul programului de parteneriat «Moldova — NATO» pentru anii 2025–2028. Între timp, NATO a transmis Armatei Naționale a Moldovei tehnică și echipamente noi: căști, costume de protecție,
Președinta Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE), Arina Spătaru, a organizat pe 9 decembrie, când este marcată Ziua Internațională Anticorupție, un protest la Procuratura Anticorupție. Aceasta s-a arătat nemulțumită față de faptul că dosarul în care oligarhul fugar Ilan Șor este acuzat pe finanțarea ilegală a partidelor încă nu
Ministerul Educației din Moldova pregătește o reformă de amploare. Proiectul de modificare a Codului educației a stârnit deja dezbateri aprinse — nu doar din cauza planului de reorganizare a câtorva zeci de școli, ci și în legătură cu posibila introducere a unei prevederi care le-ar permite rectorilor să obțină un
(UPDATE 21:15) Purtătoarea de cuvânt MAN, Natalia Ixari, a comentat pentru NM acuzațiile lui Carp față de Ceban. „Comisia de securitate, ca și Consiliul Național de Securitate, astăzi este departe de interesele oamenilor și problemele cu care se confruntă ei. În loc să abordeze problemele grave din societate, conducerea PAS
Contribuabilii vor putea, începând cu acest an, să-și diminueze impozitul pe venit, în cazul în care au achitat taxe pentru studiile copiilor lor. Aceștia vor avea dreptul să-și reducă venitul impozabil cu suma cheltuită, dar nu mai mult de 16 100 de lei. Anunțul a fost făcut de deputata PAS
Un proiect de amploare care integrează ospitalitatea internațională și serviciile medicale de generație nouă într-un format fără precedent pe piața locală Parteneriatul companiilor Summa și FIBA anunță începerea oficială a edificării unuia dintre cele mai reprezentative și importante proiecte integrate din Republica Moldova: un complex care va include două branduri internaționale Marriott International
Moldelectrica a solicitat din nou energie electrică de avarie, în după-amiaza și seara zilei de luni, anunță ministrul Energiei, Dorin Junghietu. Oficialul precizează că aceste livrări sunt separate de cele efectuate de către Energocom, pe bază de contracte comerciale sau la bursele de energie și, respectiv, „mult mai scumpe”. Potrivit