Ministrul Educației, Dan Perciun, a declarat că modificarea propusă la Codul Educației, prin care unui rector i s-ar putea acorda un al treilea mandat în cazul în care universitatea a absorbit o altă instituție, prevede ca decizia să fie luată de comunitățile universitare. Potrivit lui Perciun, „atacurile la adresa unuia
Lideri și simpatizanți ai Partidului Socialiștilor au protestat, pe 4 decembrie, în fața Ministerului Muncii și Protecției Sociale. Aceștia acuză partidul de guvernare și conducerea ministerului că ar promova „politici antisociale” și că și-ar bate „joc de cetățeanul simplu”. Asta, după ce Guvernul a redus, în ședința din 3 decembrie,
Ministerul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, consideră că președinte SUA, Donald Trump, poate să facă Rusia „să înțeleagă” că trebuie să oprească invazia din Ucraina. Acesta l-a catalogat pe liderul american drept „un președinte al păcii” și a spus că eforturile sale de a pune capăt războiului sunt „sincere”. Precizările au
O femeie în vârstă de 48 de ani, originară din raionul Anenii Noi, a adus pe lume cel de-al 14-lea copil la Maternitatea Spitalului Clinic Municipal „Gheorghe Paladi” din Chișinău. Nou-născutul – o fetiță „perfect sănătoasă”, cu o greutate de peste 3,7 kilograme – a venit pe lume prin operație
Șapte persoane au fost reținute în timpul perchezițiilor matinale din 4 decembrie la angajați ai Direcției locativ-comunale și la agenți economici. Printre cei reținuți se află patru funcționari publici cu statut de conducători, inclusiv șeful Direcției generale locativ-comunale și amenajare a Primăriei Chișinău. Informația a fost comunicată de Centrul Național
Bărbatul din Pepeni, raionul Sîngerei, care a găsit o dronă căzută pe câmp și a dus-o acasă cu remorca, va fi audiat de oamenii legii. În funcție de „gravitatea faptei”, acesta ar putea fi inclusiv sancționat, a declarat ministra Afacerilor Interne, Daniela Misail-Nichitin. Oficiala a atenționat cetățenii să nu atingă
Premierul Alexandru Munteanu a numit „ciudat” cazul din comuna Pepeni, unde un locuitor a găsit o dronă, a pus-o în remorca unui utilaj agricol și a adus-o în localitate. Oficialul a spus că a văzut incidentul la știri. Pe de altă parte, el a menționat că situația este „puțin comică”,
Pe 3 decembrie, Sovietul Suprem al regiunii transnistrene – nerecunoscut internațional – s-a reunit în prima ședință a legislaturii a VIII-a, în cadrul căreia au fost confirmate mandatele noilor deputați și a fost desemnată conducerea legislativului local. Tatiana Zalevskaia, deputată în circumscripția nr. 19 „Krasnianski”, raionul Slobozia, a fost aleasă
Premierul Alexandru Munteanu a declarat că salariile unor poziții de funcționari publici vor fi reduse. Potrivit oficialului, salarizările acestora sunt exagerate. „Este vorba de salarizări la câteva agenții”, a precizat Munteanu, adăugând să se va reveni la acest subiect. „Am auzit și doleanțele populației cât privește salarizarea funcționarilor publici. În
La aproape o lună după ce numele președintelui interimar al Siriei, Ahmad Hussain Al-Sharaa, a fost introdus în lista persoanelor suspectate de activități teroriste și de proliferare a armelor de distrugere în masă, SIS a revenit asupra deciziei. Directorul instituției, Alexandru Musteață, a dispus eliminarea acestuia din listă, printr-un ordin