Texte

Membrii noului Guvern al Republicii Moldova, care au primit votul de încredere din partea Parlamentului pe 31 octombrie, au depus astăzi, 1 noiembrie, jurământul de învestire la Președinție. La ceremonia oficială au participat președinta Maia Sandu și președintele Parlamentului, Igor Grosu. Președinta Maia Sandu le-a adresat membrilor cabinetului un mesaj

Prim-ministrul desemnat, Alexandru Munteanu,împreună cu miniștrii și vicepremierii din noul Cabinet depun jurământul de învestire în fața președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, după ce au primit votul de încredere din partea Parlamentului. Ceremonia de depunere a jurământului este găzduită de Președinția Republicii Moldova. Amintim că ieri, 31 octombrie, Parlamentul a

În timpul dezbaterilor din Parlament privind acordarea votului de încredere Guvernului condus de Alexandru Munteanu, deputata PAS și fosta ministră a Finanțelor, Victoria Belous, a criticat dur opoziția, acuzând-o că vorbește despre pensii, investiții și educație, deși „nu contribuie cu nimic la bugetul de stat”. Într-un discurs ferm, Belous a

Parlamentul Republicii Moldova a luat act, în ședința din 31 octombrie, de demisia mai multor deputați ai fracțiunii PAS. Cinci dintre ei au renunțat la mandat după ce au fost numiți în funcții de miniștri în noul cabinet condus de prim-ministrul Alexandru Munteanu. Astfel, Vladimir Bolea va activa, în continuare,

Republica Moldova a trecut printr-o serie de teste democratice consecutive în ultimii ani, de la alegeri locale și prezidențiale, la referendum și scrutin parlamentar. Experiența acumulată a ajutat cetățenii să conștientizeze pericolele dezinformării și influențelor externe, în special din partea Federației Ruse. Fenomene precum „șoristanul” și campaniile de rusificare în

Parlamentul a acordat vot de încredere Cabinetului de miniștri propus de Alexandru Munteanu. Noul Executiv a fost susținut de cei 55 de deputați ai formațiunii de guvernământ PAS. Noul Cabinet de miniștri va avea următoarea componență: Precizăm că, în baza votului de încredere acordat de Parlament, președintele Republicii Moldova numește

Ex-deputatul democrat Constantin Țuțu, cercetat penal pentru traversarea ilegală a frontierei și corupere, rămâne în arest preventiv. Curtea de Apel Centru a prelungit măsura preventivă pentru încă 30 de zile. Curtea de Apel Centru a examinat, pe 31 octombrie, recursul depus de Procuraturii pentru Combaterea Crimei Organizate și Cauze Speciale

Alegerile parlamentare din 2025 au fost nu doar o confruntare politică, ci și un examen al rezistenței societății în fața dezinformării. Partidele au luptat pentru voturi și s-au acuzat reciproc de minciună și dezinformare, iar internetul a fost câmpul de luptă pentru mințile alegătorilor. Fake news-urile s-au amestecat cu informațiile

Directoarea Liceului Teoretic „Gheorghe Asachi” din Chișinău și reprezentantul unui agent economic din capitală, reținuți pentru fapte de corupție, au fost plasați în arest preventiv pe 30 de zile. Decizia a fost luată pe 31 octombrie, anunță Centrul Național Anticorupție (CNA). „Judecătoria Ciocana a decis aplicarea arestului preventiv în privința

Deputatul PAS și maestrul Nicolae Botgros a reacționat după informațiile apărute în spațiul public despre nepotul său, amenințând cu acțiuni în justiție. Parlamentarul respinge categoric orice asociere a numelui său sau al familiei sale cu decesul Andreei Cuciuc, și subliniază că informațiile vehiculate în mass-media sunt complet nefondate. Botgros a

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x