Fosta judecătoare Victoria Sanduța a reacționat după anunțarea rezultatelor finale ale alegerilor parlamentare, în care a obținut 2.861 de voturi, adică 0,18%. Ea a declarat că rezultatul este „sub așteptările sale”, dar a mulțumit celor care au sprijinit-o. „Este mult sub așteptările mele, dar fiecare vot înseamnă o persoană care
Fostul lider PDM, Vladimir Plahotniuc, va fi judecat separat în dosarul „Frauda Bancară”. Decizia a fost luată pe 29 septembrie de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani. Conform procurorului, care a solicitat judecarea separată, în dosarul de bază sunt vizați mai mulți inculpați, iar, odată cu adoptarea deciziei, cauza va fi
Procuratura Anticorupție anunță că a finalizat urmărirea penală și a trimis în instanță dosarul unui foste judecătoare, care a deținut și funcția de vicepreședinte de instanță, învinuită de escrocherie și fals în declarații. Potrivit anchetei, în perioada martie 2014 – martie 2016, inculpata ar fi însușit, prin înșelăciune și abuz
Partidul „Democrația Acasă”, condus de Vasile Costiuc, a venit cu o primă reacție după ce a reușit să acceadă în Parlament în urma alegerilor din 28 septembrie. Formațiunea le-a mulțumit alegătorilor pentru votul de încredere acordat. „Putem să ne felicităm. (…) Am reușit, băieți! (…) Felicitări nouă, tuturor, pentru toți
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a mulțumit cetățenilor pentru participarea la scrutinul parlamentar din 28 septembrie și a declarat că votul exprimat reprezintă „un mandat puternic pentru procesul de aderare la Uniunea Europeană”. Totodată, șefa statului, referindu-se la rezultatele scrutinului, a menționat că „nu există există învingători și învinși” și
Cinci formațiuni politice acced în viitorul Parlament al Republicii Moldova, după alegerile din 28 septembrie, potrivit datelor oficiale prezentate după prelucrarea tuturor voturilor din țară și din diaspora. Este vorba despre Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) – care conduce detașat cu 50,20% din voturi – Blocul „Patriotic” (24,17%), Blocul „Alternativa”
În timp ce membrii Blocului Patriotic au protestat împotriva rezultatelor alegerilor parlamentare, în fața Parlamentului s-au adunat și contraprotestatari. Contraprotestatarii au venit cu drapelul Republicii Moldova, al României și al Uniunii Europene. „Trăiască, trăiască, Moldova, Ardealul și Țara Românească” – au scandat manifestanții. Aceștia au mai scandat lozinci împotriva lui
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, susține, în aceste momente, o conferință de presă după încheierea alegerilor parlamentare din 28 septembrie – scrutin câștigat de PAS, conform rezultatelor preliminare. *** Pe 28 septembrie, în Republica Moldova au avut loc alegeri parlamentare. Conform rezultatelor după numărarea a 99,91% din procesele verbale, în
În urma alegerilor parlamentare de duminică, toate voturile exprimate pe teritoriul Republicii Moldova au fost numărate. În străinătate au fost procesate voturile din 300 de secții dintr-un total de 301. Pe teritoriul țării, Partidul Acțiune și Solidaritate conduce în Chișinău și în alte 25 de raioane și municipii, în timp
Președintele Volodimir Zelenski și omologul său român, Nicușor Dan, au transmis felicitări poporului Republicii Moldova și președintei Maia Sandu, după rezultatele preliminare ale alegerilor parlamentare care aduc partidului proeuropean Acțiune și Solidaritate o nouă majoritate. Liderii celor două țări vecine – România și Ucraina – au dat asigurări că vor