Texte

Ministrul degrevat al Mediului, Sergiu Lazarencu, unul dintre candidații PAS la alegerile parlamentare, va acționa în judecată Comisia Electorală Centrală după ce a fost avertizat pentru presupusa încălcare a legislației electorale. Declarația a fost făcută pentru NewsMaker, pe 18 septembrie. Se întâmplă după ce Comisia Electorală Centrală a fost sesizată

Uniunea Europeană a decis eliminarea taxelor vamale pentru șapte produse agricole din Republica Moldova, potrivit informațiilor publicate de Consiliul Uniunii Europene. Măsura vizează prunele, strugurii de masă, merele, roșiile, usturoiul, cireșele și sucul de struguri – produse care nu au fost încă pe deplin liberalizate pentru export pe piața europeană.

(UPDATE 17:18): Mascații de la Fulger, procurorii și ofițerii INI au desfășurat, pe 18 septembrie, 46 de percheziții în mai multe localități ale țării, în dosarul coruperii alegătorilor, finanțării ilegale a partidelor și spălării banilor. Potrivit anchetei, un grup de persoane care ar fi acționat în beneficiul organizației criminale „Șor”

Curtea Constituțională (CC) a declarat inadmisibile o serie de sesizări cu privire la aspecte-cheie ale numirii judecătorilor CC, dar și persoane asociate măsurilor restrictive internaționale. Înalta Curte a decis că judecătorii CC pot deține funcția două mandate consecutive și nu a găsit temei pentru introducerea unei verificări obligatorii (vetting) sau

Fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, a fost numit în calitate de expert în cadrul Comitetului Preparatoriu de Cooperare Globală pentru Unificarea Pașnică a Peninsulei Coreea. Despre aceasta el a anunțat într-o postare pe Facebook. Potrivit lui Tănase, comitetul, împreună cu Asociația Familiilor Separate din Coreea de Nord și

Prin aderarea la Uniunea Europeană, Republica Moldova își va putea dezvolta economia și asigura stabilitate, a declarat președinta Maia Sandu la Forumul Internațional „Cooperare Transfrontalieră Europeană”, care are loc la Chișinău. Șefa statului a dat drept exemple România și Polonia, țări care „s-au transformat radical după aderarea la UE”. Șefa

Liderul Partidului „Coaliția pentru Unitate și Bunăstare” (CUB), Igor Munteanu, candidat cu numărul unu pe lista formațiunii la alegerile parlamentare din 28 septembrie, a depus astăzi, 18 septembrie, un jurământ public. Cu mâna pe Biblie, el a respins acuzațiile și s-a jurat că nu are nicio legătură cu forțe pro-ruse,

Reprezentanții Tiraspolului în Comisia Unificată de Control (CUC) acuză autoritățile de la Chișinău că ar fi inițiat intenționat reparațiile a șapte poduri peste Nistru înaintea alegerilor parlamentare, cu scopul de a împiedica circulația cetățenilor. Pe de altă parte, reprezentanții Biroului politici de reintegrare de la Chișinău au declarat pentru NewsMaker

Autoritatea Națională pentru Cetățenie din România analizează posibilitatea retragerii cetățeniei române acordate Victoriei Furtună, lidera Partidului „Moldova Mare” și candidată la alegerile parlamentare din Republica Moldova. Informația a fost obținută în exclusivitate de Euronews România, care citează surse oficiale. Potrivit sursei citate, dosarul se află în procedura de retragere, însă

Prim-ministrul Dorin Recean a refuzat să răspundă la întrebarea unei jurnaliste Canal 5, televiziune afiliată oligarhului fugar Ilan Șor, căreia i-a fost suspendată licența de emisie, dar continuă să activeze în mediul online. Incidentul a avut loc pe 18 septembrie. Șeful Guvernului a spus că va discuta cu aceasta atunci

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x