Texte

Salvatorii Vasile Rotari și Damir Igor, care și-au pierdut viața pe 9 august într-un tragic accident rutier la Telenești, în timpul unei misiuni de serviciu, au fost conduși pe ultimul drum, pe 12 august. Ceremoniile funerare au avut loc în orașul Telenești și în satul Chiștelnița, unde colegii lor, conducerea

Centrul pentru Comunicare Strategică și Contracarare a Dezinformării a trecut, începând cu data de 12 august, în subordinea Președinției. Decretul prezidențial de promulgare a modificărilor operate de Parlament a fost publicat astăzi în Monitorul Oficial, transmite Moldova 1. Proiectul de lege a fost votat de Parlament pe 10 iulie în

Deputatul Vasile Bolea, unul dintre liderii Partidului „Renaștere”, a reacționat după ce Ministerul Justiției a solicitat în instanță dizolvarea partidului pe care îl reprezintă, alături de alte trei formațiuni politice afiliate oligarhului fugar Ilan Șor. Bolea, care intenționează să candideze pentru un nou mandat de deputat, a calificat acțiunile autorităților

Sesiunea suplimentară de examen, din august, pentru elevii de gimnaziu a început pe 12 august. Anunțul a fost făcut de Ministerul Educației și Cercetării (MEC), care a precizat că la aceasta sunt înscriși 4 700 de elevi. Potrivit unui comunicat al MEC, în 34 de raioane și municipii din țară

Vasile Iovv, fost prim-viceprim-ministru în perioada guvernării comuniste, a decedat. Informația a fost confirmată pe 12 august de liderul Partidului Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM), Vladimir Voronin, într-un mesaj publicat în memoria lui Iovv. „O pierdere uriașă pentru țară, slujirea căreia și-a dedicat toată viața sa. În plus, aceasta este

Doi bărbați au fost condamnați în lipsă la închisoare, după ce ar fi luat zeci de mii de euro de la cetățeni ruși, promițându-le „ajutor” în obținerea cetățeniei române. În total, cei doi ar fi câștigat ilegal peste 170 000 de euro. Informațiile au fost comunicate de Procuratura Anticorupție. Pe

Consiliul Superior al Magistraturii și Judecătoria Chișinău au confirmat decesul ex-judecătorului Mihail Diaconu. Instituțiile au transmis condoleanțe familiei, colegilor și apropiaților. „Judecătoria Chișinău anunță, cu profund regret, trecerea la cele veșnice a domnului Diaconu Mihail, care și-a desfășurat activitatea în calitate de judecător în cadrul Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, iar

Evaluarea externă a integrității etice și profesionale (vetting) a judecătorilor și procurorilor, demarată în Moldova în 2022, a întâmpinat numeroase dificultăți și întârzieri pe parcursul acestui proces. Inițial, verificările trebuiau să se finalizeze până la 31 decembrie 2025, însă, la începutul acestui an, a devenit clar că termenele stabilite nu

Președintele Partidului Democrat Modern din Moldova (PDMM), Boris Foca, a anunțat că formațiunea sa, care a fost fondată de ex-deputați PDM, va candida la alegerile parlamentare din toamnă. Acesta a făcut apel la foștii membri ai Partidului Democrat din Moldova (PDM), care s-au retras din politică sau se regăsesc actualmente

Ancheta privind intimidările asupra judecătoarei Ana Cucerescu a înregistrat rezultate, fiind stabilită locația de unde s-au făcut anumite apeluri. Rezultatele au fost posibile datorită faptului că cei implicați au admis erori. Declarațiile au fost făcute de șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, în cadrul ediției din 11 august

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x