Radu Marian, deputat al formațiunii de guvernământ și președinte al Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, a declarat că localitățile afectate de ploile torențiale ar putea beneficia de sprijin financiar din partea statului, după evaluarea oficială a pagubelor. Oficialul a spus că autoritățile centrale vor interveni doar după ce administrațiile
Deputați din opoziție au înregistrat la Parlament un proiect de lege pentru modificarea Codului electoral. Aceștia propun schimbări în alegerea conducerii Comisiei Electorale Centrale, desfășurarea procesului electoral, precum și modul de excludere a subiecților procesului electoral. Proiectul a fost înregistrat a doua zi după ce Comisia Electorală Centrală a aprobat
Alexei Codreanu, fostul președinte al organizației teritoriale PAS Orhei, a anunțat că părăsește Partidul Acțiune și Solidaritate după opt ani de activitate. Acesta a invocat faptul că valorile care l-au determinat să adere la formațiune „nu mai coincid cu realitatea” pe care a observat-o în ultimii ani. Codreanu a anunțat
17 localități din raionul Călărași care au decis să urmeze forma voluntară de amalgamare, vor primi 145 de milioane de lei din bugetul de stat. Anunțul a fost făcut de către secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, pe 9 iunie. Suma reprezintă aproape jumătate din bugetul cumulat al tuturor primăriilor
Autoritățile nerecunoscute de la Tiraspol intenționează să extindă interdicția privind utilizarea termenului „Transnistria” pentru desemnarea regiunii transnistrene. Un „proiect de lege” în acest sens a fost înregistrat în organul legislativ local. Inițiativa a fost înaintată printr-un decret al liderului de facto al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski. Documentul prevede modificarea articolului
În zilele următoare, Uniunea Europeană va deschide primul cluster de negocieri de aderare cu Ucraina și Moldova, deschizând astfel ușa către faza formală a negocierilor de aderare. Anunțul a fost făcut pe 9 iunie de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, la o conferință de presă după ce a
Rusia a pierdut Republica Moldova, iar influența politică asupra altor state este în scădere, a declarat președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat publicației britanice The Guardian. „Influența politică a Rusiei asupra altor țări este în scădere. Azerbaidjanul este independent. Armenia – alegerile de ieri au reprezentat un mare succes
Ce se întâmplă în Găgăuzia, cu ce probleme se confruntă locuitorii autonomiei și ce soluții propun autoritățile locale și centrale? NewsMaker relatează despre principalele evenimente din autonomie. Primarul municipiului Comrat vrea să devină bașcan al Găgăuziei? Primarul municipiului Comrat, Serghei Anastasov, ia în calcul posbilitatea de a candida la funcția
„Moldovagaz” va asigura aprovizionarea cu gaze naturale a regiunii transnistrene până pe 31 decembrie 2026. Termenul a fost prelungit pe 9 iunie, de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE). Potrivit ANRE, măsura este necesară pentru a asigura continuitatea livrărilor de gaze și pentru a consolida securitatea aprovizionării în regiune,
Comitetul Executiv al Găgăuziei a respins în unanimitate, pe 9 iunie, proiectul de hotărâre elaborat de Chișinău privind organizarea alegerilor în Adunarea Populară a autonomiei, calificându-l drept contrar legislației Republicii Moldova și a Găgăuziei. Ședința a început cu o scrisoare din partea bașcanei condamnate Evghenia Guțul, iar prim-vicepreședintele Comitetului Executiv,