Politică

Rusia nu renunță la planurile privind regiunea transnistreană, însă mizează mai degrabă pe un „război al fricilor” decât pe o escaladare militară directă, susține șeful administrației prezidențiale de la Kiev, Kirill Budanov. Oficialul confirmă că Ucraina își consolidează, în acest context, prezența militară pe segmentul transnistrean. Budanov califică reacția drept

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, participă, la invitația președintelui Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, la Antalya Diplomacy Forum. Anunțul a fost făcut de instituția prezidențială de la Chișinău, pe 17 aprilie. Președinția Republicii Moldova a anunțat că, pe 17 aprilie, șefa statului participă la Antalya Diplomacy Forum, desfășurat în Antalya, Turcia,

Locuitorii din Găgăuzia se informează tot mai mult despre politică de pe rețelele sociale, în timp ce presa, în special cea tipărită, pierde teren. Concluziile reies din studiul sociologic „Percepția asupra situației socio-politice, a alegerilor și a relațiilor instituționale din UTA Găgăuzia”, prezentat de Promo-LEX pe 16 aprilie. În total,

Mai mult de jumătate dintre locuitorii Găgăuziei consideră că lucrurile merg într-o direcție greșită, atât în regiune, cât și la nivel național. În același timp, Biserica rămâne instituția în care oamenii au cea mai mare încredere, urmată de bașcan. Datele se regăsesc într-un studiu sociologic prezentat de Asociația Promo-LEX pe

Întâlnirea reprezentanților politici ai Chișinăului și Tiraspolului de la 16 aprilie s-a transformat într-un schimb de replici tăioase după ce vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, a propus semnarea unei declarații prin care Tiraspolul ar recunoaște că negocierile se desfășoară în vederea soluționării conflictului pe baza respectării suveranității și integrității teritoriale

Președinta Maia Sandu condamnă atacul sângeros lansat de Rusia în noaptea trecută asupra Ucrainei. Într-un mesaj publicat pe platforma X, șefa statului a cerut mai mult sprijin internațional pentru țara vecină, aflată de peste patru ani sub invazia Federației Ruse. „Rusia a bombardat locuințe din Kiev, Dnipro și Odesa în

Ce se întâmplă în Găgăuzia, cu ce probleme se confruntă locuitorii autonomiei și ce soluții propun autoritățile locale și centrale. NewsMaker relatează despre principalele evenimente din autonomie.

Zece candidați s-au înregistrat pentru funcția de primar al municipiului Orhei la alegerile locale noi din 17 mai 2026, potrivit datelor publicate de Comisia Electorală Centrală. Printre aceștia se numără reprezentanți ai Partidului Acțiune și Solidaritate, Partidului Socialiștilor, Partidului Comuniștilor, Partidului „Democrația Acasă”, Partidului Verde Ecologist și Ligii Orașelor și

Starea de urgență în economie din regiunea transnistreană – care nu se află sub controlul autorităților constituționale ale Republicii Moldova – a fost prelungită cu 30 de zile. Organul legislativ local a aprobat decretul liderului de facto din stânga Nistrului, Vadim Krasnoselski, privind prelungirea măsurii până pe 18 mai. Amintim

Peste jumătate dintre locuitorii autonomiei găgăuze consideră că în regiune nu există condiții pentru desfășurarea unor alegeri libere și corecte. Doar aproximativ 40% cred contrariul, potrivit unui studiu sociologic prezentat de Asociația Promo-LEX pe 16 aprilie. Mai exact, 35,4% dintre respondenți consideră că în Găgăuzia există condiții pentru desfășurarea unor

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x