Politică

Republica Moldova a fost aleasă, pentru prima dată, membru al Consiliului Executiv al Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO). Anunțul a fost făcut de Ministerul Afacerilor Externe, care a precizat că țara va deține mandatul pentru perioada 2025–2029. Alegerile au avut loc în cadrul celei de-a 43-a

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, spune că toate fondurile acordate de UE Republicii Moldova sunt monitorizate „foarte strict”. Afirmația a fost făcută în cadrul unor declarații de presă din 7 noiembrie, după ce un deputat din opoziție a cerut verificarea banilor europeni alocați țării noastre în timpul discursului Președintei Parlamentului European,

Prim-ministrul Alexandru Munteanu a avut pe 7 noiembrie, la Guvern, o întâlnire cu președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, care se află într-o vizită la Chișinău. Înalta oficială a transmis că viitorul Republicii Moldova este în UE și că legislativul european va oferi sprijin în implementarea reformelor necesare. Potrivit unui comunicat

Fracțiunea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) a propus, în cadrul ședinței Parlamentului din 7 noiembrie, să fie create grupuri de prietenie cu Federația Rusă și Belarus, după ce formațiunea de guvernământ PAS a decis să renunțe temporar la acestea, din cauza invaziei ruse din Ucraina. Deputatul Blocului „Alternativa” Alexandr

În timpul discursului președintei Parlamentului European, Roberta Metsola, un deputat din fracțiunea „Democrația Acasă” a stat în picioare ținând în mână o foaie cu un mesaj. Acesta a solicitat verificarea tuturor fondurilor alocate Republicii Moldova de Uniunea Europeană. „Un mesaj civilizat”, a declarat liderul partidului, Vasile Costiuc. „Facem apel către

După ce a susținut un discurs în Parlamentul Republicii Moldova cu ocazia constituirii legislaturii a XII-a, Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, participă acum la o conferință de presă alături de Președinta Maia Sandu. Metsola se află în vizită oficială în Moldova, unde urmează să aibă întrevederi cu președintele Parlamentului, Igor

Lukoil are la dispoziție cel mult două săptămâni pentru a-și vinde afacerile din Republica Moldova. În caz contrar, instituțiile statului care au contracte cu această companie petrolieră rusă, aflată sub sancțiuni, trebuie să renunțe la ele până cel târziu pe 21 noiembrie, a declarat pentru NewsMaker președintele Comisiei economie, buget

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, și-a început discursul în Parlamentul de la Chișinău în limba română. Adresându-se deputaților moldoveni, ea i-a salutat cu „dragi europeni” și a spus că este o onoare să se întoarcă în Parlamentul de la Chișinău cu un nou discurs. Metsola s-a referit la rezultatele alegerilor

Aflată într-o vizită oficială în Republica Moldova, președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, ține un discurs în Parlamentul de la Chișinău. Adresarea în fața deputaților moldoveni are loc în debutul ședinței plenare, în cadrul căreia vor fi examinate mai multe subiecte. Discursul oficialului european are loc cu ocazia constituirii Parlamentului de

Liderul Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, a declarat că fracțiunea sa parlamentară va participa la ședința Parlamentului din 7 noiembrie, în debutul căreia președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, urmează să țină un discurs. Socialistul a spus că „acesta este un lucru de bun simț” și că nu-i înțelege pe cei care

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x