Politică

Ambasadorul Danemarcei în Moldova, Søren Jensen, a declarat că Republica Moldova trebuie să fie puternică pentru a-și păstra neutralitatea. El a precizat că, după vizita ministrului danez al Apărării la Chișinău, „a fost pusă în funcțiune mașina propagandei”, care a răspândit ideea că Danemarca ar forța Moldova să se militarizeze

Adunarea Populară a Găgăuziei (APG) s-a reunit pe 6 august într-o ședință extraordinară pentru a discuta sentința aplicată bașcanei Evghenia Guțul. Aceasta a fost condamnată la șapte ani de detenție într-o închisoare de tip semiînchis, pentru finanțarea ilegală a Partidului „Șor”, declarat între timp neconstituțional. Potrivit acuzării, între 2019 și

Ministrul de Externe, Mihai Popșoi, acuză Moscova de amestec în treburile interne ale Republicii Moldova, după ce mai mulți oficiali de rang înalt din Federația Rusă au criticat autoritățile de la Chișinău pentru condamnarea bașcanei Găgăuziei, Evghenia Guțul. Într-o declarație făcută pentru presă, Popșoi a declarat că „timpurile în care

Primarul municipiului Chișinău și liderul Mișcării Alternativa Națională (MAN), Ion Ceban, a anunțat că a inițiat, prin avocații săi din România, demersurile legale pentru contestarea deciziei de interdicție de intrare în România și, implicit, în spațiul Schengen, impusă recent de autoritățile de la București. Într-un mesaj video publicat pe rețelele

Ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, a reacționat la acuzațiile bașcanei Găgăuziei, Evghenia Guțul, care susține că sentința prin care a fost condamnată la șapte ani de închisoare ar reprezenta o „răfuială politică”. Oficiala a respins aceste afirmații, precizând că decizia instanței a fost motivată și emisă în conformitate cu legea. „Este

Petru Vlah, fost deputat PLDM, originar din Găgăuzia, a aderat la Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) din Republica Moldova. Anunțul a fost făcut de formațiune într-un comunicat din 6 august. „M-am alăturat AUR pentru că aici am găsit dorința sinceră de a uni oamenii, nu de a-i dezbina. Vin cu

Bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, a fost condamnată la șapte ani de închisoare și reținută chiar în sala de judecată. Ce impact va avea această decizie asupra Găgăuziei și a relației dintre Chișinău și Comrat? Este necesar ca autonomia să organizeze alegeri anticipate pentru funcția de bașcan? De ce este construită

Oficiali ai Federației Ruse au condamnat sentința pronunțată în cazul bașcanei Găgăuziei, Evghenia Guțul, învinuită de finanțarea fostului partid condus de oligarhul fugar Ilan Șor. Reprezentanții Rusiei – țară recunoscută la nivel internațional pentru încălcarea drepturilor omului și condamnări pe motive politice – au acuzat autoritățile Republicii Moldova de încălcarea

Președintele României, Nicușor Dan, liderul francez, Emmanuel Macron, cancelarul german, Friedrich Merz și premierul polonez, Donald Tusk, sunt așteptați în vizită, la sfârșitul lunii august, în Republica Moldova, scrie euronews.ro. Surse apropiate guvernării au confirmat informația pentru NewsMaker. Totuși, până la această oră, nici Guvernul, nici Președinția, nu au confirmat

Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM), condus de Vladimir Voronin, a decis pe 4 august să transmită o propunere celor trei partide din Blocul Electoral „Patriotic al Socialiștilor, Inima și Viitorul Moldovei” pentru aderarea sa la alianță. PCRM a decis să înainteze și o serie de solicitări: să fie inclus

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x