Politică

Omul de afaceri Vasile Tofan a mulțumit Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) pentru încrederea acordată, după ce formațiunea l-a propus la funcția de prim-ministru al Republicii Moldova. În prima sa reacție, acesta a declarat că este conștient de responsabilitatea pe care o presupune această funcție și a anunțat că principalul

Omul de afaceri, Vasile Tofan, este propunerea Partidului de guvernare Acțiune și Solidaritate (PAS) pentru funcția de prim-ministru. Anunțul a fost făcut pe 10 iulie. „Fracțiunea PAS îl va înainta la consultările de mâine pe Vasile Tofan la funcția de prim-ministru. Am discutat mai multe ore împreună despre viziunea și

Un banner cu mesajul „Jos PAS” a fost afișat vineri, 10 iulie, pe fațada clădirii Parlamentului de reprezentanții Partidului „Mișcarea Alternativa Națională” (MAN). Protestul a avut loc în jurul orei 13:00, când formațiunea fusese invitată la consultările inițiate de președinta Maia Sandu privind desemnarea unui candidat la funcția de prim-ministru.

Adunarea Populară a Găgăuziei (APG) a adoptat, în cadrul ședinței extraordinare din 10 iulie, o declarație prin care își exprimă dezacordul față de decizia Curții Constituționale, care a declarat neconstituționale mai multe prevederi privind competențele autonomiei. Documentul a fost susținut de 20 de deputați, iar doi s-au abținut. Ședința a

Partidul PAS va marca, pe 11 iulie, cinci ani de când se află la guvernare. Mai mult decât atât, este vorba despre o guvernare deplină, după ce formațiunea a obținut majoritatea parlamentară la alegerile din 2021, iar în 2025 și-a păstrat această majoritate și a format din nou Guvernul. În

Directorul executiv al Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM), Viorel Furdui, susține că termenul-limită de 31 iulie pentru încheierea amalgamării voluntare a primăriilor nu are bază legală. Totodată, el a spus că „invocarea agresivă a datei pune o presiune uriașă pe primării”. În același timp, potrivit acestuia, „nu există niciun

Deputații fracțiunii parlamentare „Democrația Acasă” au venit la consultările de la Președinție privind desemnarea unui nou candidat la funcția de prim-ministru… cu o plăcintă. Liderul formațiunii, Vasile Costiuc, a spus că el și colegii săi au adus plăcinta în semn de protest, după o declarație mai veche a președintei Maia

Curtea Constituțională a declarat neconstituțional dreptul autonomiei găgăuze de a-și constitui în mod independent organul electoral, precum și de a participa la numirea șefilor subdiviziunilor teritoriale ale poliției, SIS și Direcției Justiției din Găgăuzia. În timp ce autoritățile de la Chișinău susțin că nu intenționează să desființeze autonomia, la Comrat

Fostul adjunct al Procuraturii Anticorupție, Octavian Iachimovschi, va contribui la activitatea Comisiei de anchetă care va examina situația întreprinderilor de stat. Anunțul a fost făcut de deputatul PAS și președintele Comisiei de anchetă, Dinu Plîngău. „Octavian Iachimovschi, fostul adjunct al Procuraturii Anticorupție, a trecut vettingul și activează în numeroase proiecte

Deputata PAS și vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman, a reacționat la declarațiile activistului Vlad Bilețchi despre sora sa, Dumitrița Statnic, șefa Direcției Tehnică și Infrastructură din cadrul Aeroportului Internațional Chișinău. Bilețchi a declarat că aceasta „a crescut în funcții exact de când PAS este la guvernare” și că studiile acestea „nu

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x