NewsMaker

Adunarea Populară, după decizia Curții Constituționale: vom apăra drepturile Găgăuziei. Apel către Președinție, Guvern și Parlament

Adunarea Populară a Găgăuziei (APG) a adoptat, în cadrul ședinței extraordinare din 10 iulie, o declarație prin care își exprimă dezacordul față de decizia Curții Constituționale, care a declarat neconstituționale mai multe prevederi privind competențele autonomiei. Documentul a fost susținut de 20 de deputați, iar doi s-au abținut.

Ședința a fost convocată la o zi după hotărârea Curții Constituționale prin care Găgăuzia a fost lipsită de dreptul de a organiza în mod independent alegerile și de a-și constitui propriul organ electoral.

În declarația citită de președintele APG, Valentin Gaidarji, deputații critică hotărârea instanței, care a dat câștig de cauză Ministerului Justiției, și susțin că aceasta afectează statutul juridic al autonomiei. Totodată, ei afirmă că vor apăra drepturile Găgăuziei prin toate mijloacele legale.

APG a lansat și un apel către președinta Republicii Moldova, Parlament și Guvern prin care cer autorităților să renunțe la revizuirea „unilaterală” a bazelor juridice ale autonomiei și să revină la dialog. Deputații de la Comrat precizează că orice modificare a statutului juridic al Găgăuziei trebuie făcută prin consultare. Potrivit lor, integrarea europeană ar trebui să consolideze, nu să diminueze, statutul special al autonomiei.

NewsMaker a solicitat reacții de la Guvern, Președinție și Parlament. Până la publicarea știrii, instituțiile nu au răspuns.

Reamintim, pe 9 iulie, Curtea Constituțională a declarat neconstituțional dreptul autonomiei găgăuze de a-și constitui în mod independent organul electoral, precum și de a participa la numirea șefilor subdiviziunilor teritoriale ale poliției, SIS și Direcției Justiției din Găgăuzia.

În timp ce autoritățile de la Chișinău susțin că nu intenționează să desființeze autonomia, la Comrat există temeri că din Găgăuzia va rămâne doar „o denumire istorică”.

De ce a fost lipsită autonomia de o parte din competențe, cum ar putea influența această decizie relațiile dintre Comrat și Chișinău și ce urmează, NewsMaker a explicat – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

пресс-служба Вадима Красносельского

Krasnoselski: În Transnistria vor fi deschise 17 secții de votare pentru alegerile în Duma de Stat a Rusiei. Reacția Chișinăului

Liderul de facto al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, a anunțat că Rusia intenționează să deschidă 17 secții de votare în stânga Nistrului pentru alegerile din septembrie în Duma de Stat. În reacție, Biroul politici de reintegrare a declarat că organizarea unor astfel de secții pe teritoriul Republicii Moldova fără acordul autorităților constituționale este ilegală.

În cadrul unei conferințe de presă susținute pe 28 august, Krasnoselski a declarat că serviciile responsabile din regiune pregătesc spațiile unde se va desfășura votarea.

Pentru comparație, în Republica Moldova va fi deschisă o singură secție de votare, la Chișinău”, a spus el.

Între timp, Biroul politici de reintegrare a afirmat pentru Realitatea.md că deschiderea unor secții de votare pentru scrutinul rus pe teritoriul Republicii Moldova, fără consimțământul autorităților constituționale, contravine principiului suveranității și integrității teritoriale a statului.

Autoritățile naționale competente au evocat în repetate rânduri despre necesitatea abținerii de la deschiderea secțiilor de votare în perimetrul temporar necontrolat de autoritățile constituționale, adică, în regiunea transnistreană a țării, unde nu doar că nu pot fi garantate măsurile de securitate corespunzătoare, ci și e imposibilă reflectarea obiectivă a procesului electoral de către mass-media liberă, în condițiile menținerii în regiune a unei cenzuri informaționale acerbe și a persecutării libertății de exprimare”, a adăugat Biroul

Alegerile pentru Duma de Stat a Federației Ruse, legislatura a IX-a, sunt programate pentru perioada 18–20 septembrie 2026.

Potrivit lui Krasnoselski, aproximativ 220 000 de cetățeni ruși locuiesc în prezent în regiunea transnistreană.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: