Transnistria

Premierul Vasile Tofan a declarat că regiunea transnistreană trebuie integrată pas cu pas, iar locuitorii de pe malul stâng al Nistrului se integrează deja tot mai mult în viața de pe malul drept, venind la muncă. Declarațiile au fost făcute la ediția din 29 iulie a emisiunii „Novaya nedelea” de

La 34 de ani de la lansarea operațiunii de menținere a păcii în Zona de Securitate, Chișinăul și Tiraspolul continuă să aibă viziuni opuse asupra viitorului acesteia. În timp ce autoritățile constituționale pledează pentru înlocuirea actualei misiuni militare cu una civilă, administrația de la Tiraspol susține că formatul existent este

Situația drepturilor omului în regiunea transnistreană s-a înrăutățit în ultimii ani, iar autoritățile de la Tiraspol folosesc tot mai des detenția, presiunea militară și controlul informației pentru a reduce libertățile populației. Este concluzia unui raport comun elaborat de Asociația Promo-LEX și Federația Internațională pentru Drepturile Omului (FIDH), transmis Consiliului ONU

Caviarul, băuturile alcoolice, gazele naturale și alte produse importate în regiunea transnistreană vor rămâne, cel puțin încă o lună, scutite de taxe și accize. Guvernul propune ca eliminarea facilităților fiscale pentru agenții economici din stânga Nistrului și lansarea Fondului de convergență să fie amânate până la 1 septembrie. Într-un răspuns

Cu ce probleme se confruntă locuitorii regiunii transnistrene, care nu este controlată de autoritățile oficiale? Ce inițiative sunt promovate la Tiraspol și cum poate Chișinăul influența evenimentele care au loc acolo? NewsMaker prezintă principalele știri din regiune: Uniunea Europeană a inclus pe lista sancțiunilor compania energetică rusă Inter RAO, care

Uniunea Europeană a inclus compania rusă Inter RAO – care deține în proprietate Centrala electrică de la Cuciurgan – pe lista sancțiunilor, în cadrul celui de-al 21-lea pachet de măsuri restrictive impuse Rusiei pentru invazia din Ucraina. Decizia a fost publicată pe 23 iulie. În motivarea deciziei, UE arată că

Chișinăul respinge acuzațiile liderului nerecunoscut de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, privind lipsa de progres în negocierile dintre cele două maluri ale Nistrului. Solicitat de NewsMaker, Biroul politici de reintegrare a precizat că autoritățile constituționale rămân deschise dialogului. Chișinăul acuză Tiraspolul, la rândul său, că recurge la „pretexte artificiale” care împiedică

Liderul de facto al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, susține că procesul de negocieri dintre Chișinău și Tiraspol nu înregistrează niciun progres și acuză, din nou, autoritățile Republicii Moldova că ar ignora propunerile Tiraspolului. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei întrevederi cu șefa interimară a Misiunii OSCE în Moldova, Izabela

Cu ce probleme se confruntă locuitorii regiunii transnistrene, care nu este controlată de autoritățile oficiale? Ce inițiative sunt promovate la Tiraspol și cum poate Chișinăul influența evenimentele care au loc acolo? NewsMaker prezintă principalele știri din regiune: Vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, a declarat că Tiraspolul a refuzat să participe

Franța își reafirmă sprijinul pentru integritatea teritorială a Republicii Moldova și îi cere din nou Federației Ruse să-și retragă trupele staționate ilegal în regiunea transnistreană. Mesajul a fost transmis de Ministerul francez de Externe pe 21 iulie, când s-au împlinit 34 de ani de la semnarea acordului de încetare a

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x