34 de ani de la lansarea misiunii de pacificare în Zona de Securitate: Chișinăul vrea una civilă, Tiraspolul se opune

La 34 de ani de la lansarea operațiunii de menținere a păcii în Zona de Securitate, Chișinăul și Tiraspolul continuă să aibă viziuni opuse asupra viitorului acesteia. În timp ce autoritățile constituționale pledează pentru înlocuirea actualei misiuni militare cu una civilă, administrația de la Tiraspol susține că formatul existent este singurul care ar garanta „pacea și securitatea în regiune”.

Întrebat, pe 29 iulie, cum vede viitorul misiunii și dacă aceasta ar trebui schimbată, vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, a declarat că Chișinăul pledează în continuare pentru modificarea formatului de pacificare și introducerea unei misiune civile, care ar putea să contribuie la procesul de reintegrare.

„Acum această misiune militarizată crează impresia unui conflict care continuă.  Vedem posturile pacificatorilor la Nistru – sunt înarmați și percepția tuturor care ajung acolo este că acest conflict continuă. Acest conflict s-a terminat, dar este un interes politic de la Tiraspol să creeze impresia că perpetuează”, a declarat Chiveri.

De cealaltă parte, așa-numitul ministru de externe al regiunii transnistrene, Vitalii Ignatiev, susține că pacea și securitatea pe ambele maluri ale Nistrului sunt asigurate exclusiv datorită actualei operațiuni de menținere a păcii.

„Operațiunea se va încheia doar atunci când pe malurile Nistrului și în relațiile dintre Moldova și Transnistria va fi instaurată o pace durabilă. Aceasta înseamnă o soluționare definitivă, cuprinzătoare și echitabilă, care să țină cont de voința poporului transnistrean. Având în vedere că actuala conducere politică a Republicii Moldova nu este pregătită pentru dialog și nici pentru a ajunge la astfel de soluții, operațiunea de menținere a păcii va continua”, a declarat Ignatiev.

Amintim, operațiunea de menținere a păcii în Zona de Securitate a fost instituită în baza Acordului privind principiile soluționării pașnice a conflictului armat din regiunea transnistreană a Republicii Moldova, semnat pe 21 iulie 1992, la Moscova, de președinții Mircea Snegur și Boris Elțîn. Documentul a pus capăt fazei militare active a conflictului de pe Nistru.

Deși acordul a fost semnat pe 21 iulie, operațiunea a început efectiv pe 29 iulie 1992, când primii militari ai Forțelor Mixte de Menținere a Păcii și-au început misiunea în Zona de Securitate.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Igor Cecan / NewsMaker

„Adevărurile parțiale” pot influența alegerile din Găgăuzia? Serebrian: Turcia poate fi un aliat al Moldovei în combaterea dezinformării

Rețelele sociale și finanțarea ilicită se numără printre riscurile pentru alegerile din Găgăuzia din 15 noiembrie, consideră ambasadorul Republicii Moldova în Turcia, Oleg Serebrian. Diplomatul a declarat, într-un interviu pentru „Veridica”, că Ankara nu susține un anumit candidat la funcția de bașcan sau o anumită componență a Adunării Populare și este interesată ca scrutinul să se desfășoare fără interferențe externe.

Întrebat ce tipuri de interferențe consideră cele mai periculoase pentru scrutin, Serebrian a menționat finanțarea ilicită, dar a atras atenția în special asupra influenței rețelelor sociale.

„Cred că rețelele sociale sunt chiar mai penetrante decât presa în regiune, iar acest lucru s-a văzut și în Republica Moldova, în general, precum și la ultimele alegeri din România. Rețelele sociale pot juca un rol important în distorsionarea opiniilor, în promovarea unor informații parțial corecte sau a unor adevăruri parțiale, care deseori sunt mai periculoase decât minciunile totale”, a declarat ambasadorul.

Serebrian a spus că, în prezent, locuitorii Găgăuziei se informează în principal în limba rusă. El a precizat, însă, că acest lucru nu înseamnă că toate sursele respective sunt pro-ruse. În opinia sa, presa din Turcia poate oferi regiunii și alte surse de informare. Referindu-se la combaterea dezinformării în autonomie, ambasadorul a spus că „Turcia poate fi un aliat important și firesc”.

În ceea ce privește poziția Ankarei față de alegerile din Găgăuzia, ambasadorul a spus că autoritățile turce nu și-au exprimat preferința pentru vreun candidat.

„Ankara este interesată, întâi de toate, ca alegerile să fie libere și corecte și să fie respectată decizia populației din entitatea autonomă. Nu a fost exprimat vreun punct de vedere de către Ankara oficială sau chiar de către deputați care să indice că ar prefera un anumit bașcan sau o anumită componență a Adunării Populare”, a mai declarat Serebrian.

Ambasadorul țării noastre în Turcia a adăugat că este important să nu se repete ceea ce, potrivit lui, s-a întâmplat la alegerile precedente: „interferențe străine, acțiuni subterane care vizau subminarea integrității teritoriale a Republicii Moldova și subminarea stabilității Republicii Moldova prin crearea unor animozități artificiale între Chișinău și Comrat”.

Întrebat dacă Turcia va avea observatori la scrutin, Serebrian a răspuns: „Fără îndoială că vor fi observatori și din partea organizațiilor internaționale din care Turcia face parte. Vor fi, de asemenea, observatori din partea societății civile. Cred că nu doar din Turcia vor fi observatori pentru aceste alegeri”.

Diplomatul consideră că observatorii ar trebui să urmărească și perioada premergătoare votului, în special ultima săptămână, când, spune el, pot apărea controverse. Serebrian a pledat pentru o prezență internațională neutră la alegerile din autonomie, inclusiv din partea Turciei.

Amintim că locuitorii din UTA Găgăuzia sunt așteptați la urne pe 15 noiembrie, după mai bine de un an de blocaj electoral. În aceeași zi, ei vor alege viitoarea componență a Adunării Populare a Găgăuziei și noul bașcan. Despre modul în care a fost soluționată criza electorală din Găgăuzia, rolul pe care îl va avea Chișinăul în organizarea alegerilor și semnificația acestora pentru Comrat, NewsMaker a scris – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: