Forțele Armate ale Ucrainei, care desfășoară o contraofensivă de amploare în sudul și estul țării, de la începutul toamnei au eliberat zeci de localități pe o suprafață de peste o mie de kilometri pătrați. Declarația a fost făcută de președintele ucrainean Vladimir Zelenski. „Eroii noștri au eliberat deja zeci de
Administraţia Biden a anunţat un ajutor militar în valoare de peste 2 miliarde de dolari pentru Ucraina şi alte ţări europene care „prezintă cel mai mare risc cu privire la o viitoare agresiune rusă”, printre care şi Republica Moldova, relatează The Associated Press. În cadrul unei vizite neprogramate la Kiev,
Forțele Navale Române au neutralizat joi o mină de război care plutea în derivă în apele teritoriale ale Mării Negre, mecanismul exploziv fiind depistat în jurul prânzului, la circa 40 de kilometri distanță de portul Constanța. Este a treia operațiune de acest tip pe care o execută autoritățile române de
La șase luni de la declanșarea războiului, Ucraina a reușit să recucerească mai multe așezări din regiunea de nord-est Harkov, ca parte a unui contraatac surpriză, a susținut președintele ucrainean Volodimir Zelenski. Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) precizează că trupele ucrainene din regiunea Harkov profită probabil de relocarea forțele rusești
În templul principal al Ministerului rus al Apărării a fost sfințit un vitraliu realizat din fragmente adunate de pe câmpurile de luptă din Mariupol, Ucraina. Anunțul a fost făcut pe canalul de telegram „Soft Power”, deținut de mișcarea patriotică din Rusia „Katiușa”, scrie Mediazona. Publicația spune că cioburile de sticlă
Ministrul Apărării Anatolie Nosatîi participă astăzi la reuniunea „Grupul Rammstein”, Grup de Contact pentru susținerea Ucrainei. Reuniunea este o platformă la nivel de miniștri ai apărării din 55 de state. Înainte de reuniune, care are loc sub conducerea șefului Departamentului de Apărare al SUA, ministrul american al Apărării a anunțat
Grupul Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European nominalizează poporul ucrainean și pe președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, la Premiul Saharov pentru libertatea de gândire din acest an, indică un comunicat emis de PPE. „Nu avem nicio îndoială că oamenii curajoși ai Ucrainei, conduși de președintele Volodimir Zelenski, merită să câștige
„Niciodată nu m-am gândit că Rusia va ataca Ucraina. Sunt plină de ură”, spune o locuitoare a regiunii Donețk, în timp ce se întoarce acasă. Locuiește la doar câțiva kilometri de linia de demarcație și locul unde se duc lupte active. Iar astfel de oameni sunt mii și mii în
Președintele Rusiei Vladimir Putin a calificat invazia Ucrainei drept „un răspuns în oglindă” și a declarat că „datoria va fi îndeplinită până la sfârșit”, relatează Dojdi. Liderul de la Kremlin a ținut un discurs în cadrul forumului economic Estic. Acesta a vorbit despre inflația „groaznică” din UE și despre faptul
Potrivit informațiilor preliminare, în timpul războiului declanșat de Rusia în Ucraina, nu au fost înregistrate decese ale civililor moldoveni. Informația a fost confirmată pentru NM de către ambasadorul R. Moldova în Ucraina Valeriu Chiveri. „Potrivit datelor Biroului Înaltului Comisar al ONU pentru drepturile omului, din februarie până în august, în