rtvi.com

Unii bărbați ruși nu sunt lăsați să iasă din țară. La Aeroporturi au ajuns listele cu cei care vor fi mobilizați

La punctele de trecere a frontierei din aeroporturile din Rusia, inclusiv la Moscova, au ajuns listele cu persoanele care urmează a fi mobilizate. Astfel a început verificarea bărbaților care părăsesc țara. Informația este comunicată de publicația rusă independentă The Bell care citează patru surse din industria aviației. Unor bărbați, potrivit publicației, li s-a interzis deja ieșirea din Rusia. 

Pe unul dintre aeroporturile din Moscova, potrivit sursei The Bell, 20 de bărbați de vârstă militară nu au trecut granița timp de o zi.

Pe un alt aeroport, publicației i s-a spus că primele interdicții au început să fie puse în noaptea de vineri spre sâmbătă, duminică au fost mai multe.

Două surse The Bell au declarat că restricțiile de călătorie se aplică nu numai pasagerilor, ci și membrilor echipajelor aeriene – au existat interdicții de călătorie pentru piloți și însoțitori de bord.

Amintim că Vladimir Putin a decretat la 21 septembrie mobilizare parțială în Rusia, în contextul războiului dus în Ucraina. Potrivit oficialilor ruși, peste 300 de mii de cetățeni ai Rusiei urmează a fi chemați la arme pentru a lupta în Ucraina.

Pe 25 septembrie curent, sute de femei au protestat la Iakuțk, capitala Iacutiei din Federația Rusă, împotriva mobilizării bărbaților ruși. Mame, bunici și iubite au încins o horă anti-război, înconjurând forțele de ordine prezente la eveniment.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Lefurile deputaților ar putea crește de la 20.800 la aproape 46.000 de lei, de la 1 ianuarie. Belous: „Toți își doresc salarii mai mari”

Deputații din Republica Moldova ar putea primi, din 1 ianuarie, salarii de aproape 46.000 de lei lunar, față de 20.800 de lei în prezent. Ministra Finanțelor, Victoria Belous, a declarat în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la RLive că Guvernul intenționează să aprobe proiectul noii legi a salarizării în noiembrie, după ce va primi opinia Comisiei Europene. Nici pentru miniștri, nici pentru alți angajați din sectorul public care au salarii „decente” nu sunt prevăzute majorări.

„Venim cu majorări pentru deputați pentru că ei astăzi au circa 20 de mii de lei salariu, dar au unele plăți compensatorii. La dumnealor vor crește salariul, dar luând în considerație numărul deputaților (…) vreau să vă asigur că toate cheltuielile ce țin de Președinție, Guvern, Parlament sunt sub 1% din costul Legii salarizării. (…) După legea salarizării, salariul unui deputat va fi 45.900, de la 20.800, cât au în prezent”, a declarat ministra Finanțelor.

De salarii mai mari, de la 1 ianuarie, ar urma să se bucure și angajații din educație, ordine publică, armată, administrație publică locală și asistență socială. În cazul acestora, lefurile vor crește de la Anul Nou cu 10 – 30%.

În schimb, unele categorii de angajați care au deja salarii considerate relativ decente nu vor beneficia de creșteri sau vor  primi majorări mici. Ministra Finanțelor a dat exemplul șefilor de direcții din unele instituții, ale căror salarii depășesc media din sectorul public: „La nimeni salariul nu este în descreștere, dar la ei nu va fi creștere. Nu se majorează sau (nr: se majorează) cu un procent foarte mic în sectorul public la cei care au salariu relativ decente”.

În ceea ce salariile judecătorilor, oficiala a declarat că acestea vor crește, însă nesemnificativ: „Noi am venit cu propunerea ca cei care trec procedurile de vetting și pre-vetting și astăzi au posibilitatea să primească salarii cu 50% mai mari. (…) Nu ne putem permite bugetar să venim cu creștere, cum a fost solicitat. (…) Toți își doresc salarii mai mari, dar să nu uităm despre capacitatea bugetului de a finanța aceste creșteri”.

Reamintim, tot din 2027, salariul brut al președintei Maia Sandu ar urma să crească de la 22.000 la 55.000 de lei, adică cu aproape 147%. Detalii – AICI.

Potrivit ministrei Finanțelor, proiectul a parcurs deja consultările interne și a fost transmis partenerilor din Uniunea Europeană pentru examinare. Autoritățile așteaptă opinia Comisiei Europene și intenționează să îl aprobe în Guvern pe parcursul lunii noiembrie.

Dacă Guvernul o va aproba, parlamentul o va vota, iar președinta Maia Sandu o va promulga, noua Lege a salarizării va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2027.  


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: