Război în Ucraina

Preşedintele american Joe Biden afirmă că nu a cerut o schimbare de regim în Rusia atunci când a spus, sâmbătă, că Vladimir Putin „nu poate rămâne la putere”. „Domnule preşedinte, vreţi ca Putin să fie înlăturat? Domnule preşedinte, aţi făcut un apel pentru o schimbare de regim?”, l-a întrebat un

Mai multe incendii au izbucnit în zona de excludere a centralei nucleare de la Cernobîl, pe 26 martie. Ministerul Protecției Mediului și Resurselor Naturale din Ucraina a înregistrat 31 de incendii. Potrivit ministerului ucrainean, incendiul s-a extins pe o suprafață de peste 10 mii de hectare în ecosistemele naturale și

Președintele Turciei Recep Tayyip Erdogan i-a cerut președintelui rus Vladimir Putin încetarea focului în Ucraina și îmbunătățirea condițiilor umanitare pentru civili. Biroul lui Erdogan comunică despre o discuție telefonică a celor doi președinți, care ar fi avut loc duminică. Erdogan a mai spus că Ankara va continua să promoveze pacea

Statutul neutru al Ucrainei trebuie aprobat de poporul ucrainean printr-un referendum. Acest lucru ar trebui să fie susținut de țările garante. Acordul dintre Ucraina și Rusia privind utilizarea limbilor, atitudinea față de cultură și istorie nu poate avea decât un caracter reciproc. Dar aceste acorduri sunt posibile numai după retragerea

Următoarea rundă de negocieri dintre delegațiile oficiale ale Ucrainei și Rusiei va avea loc în Turcia, în perioada 28-30 martie. Anunțul a fost făcut simultan de membrii delegației ucrainene și rusești. Negocierile dintre Rusia și Ucraina în ultimul timp au loc în format video. Primele ori, delegațiile s-au întâlnit fizic

Pe 27 martie, la Chișinău, este organizat un telemaraton caritabil internațional în sprijinul Ucrainei cu genericul Save Ukraine – #StopWar. Fan zona va fi deschisă în scuarul Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”, începând cu ora 18:30, informează Ambasada Ucrainei în Moldova. Potrivit organizatorilor, acţiunea va uni peste

Nouă soldați ruși internați la spitalul Vișnevski din Moscova au primit ordinul Bărbăției pentru participarea la ostilitățile din Ucraina. Din imaginile publicate de „Pervîi canal” se vede că opt dintre ei au picioarele amputate (în întregime sau parțial). Singurul care se putea ridica era cu brațul amputat, scrie „Novaia gazeta”.

Solistul celebrei trupe rock ucrainene „Okean Elzî” Sveatoslav Vakarciuk a cântat pe o stradă din Harkov. El a postat un videoclip cu spectacolul din 27 martie pe pagina sa de Facebook. Vakarciuk a cântat cântecul „Everest” pe fundalul monumentului „învelit” cu saci de nisip. Amintim că solistul grupului Okean Elzî,

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene infirmă informația distribuită de presa rusă cu privire la pretinsele adresări din partea misiunilor diplomatice moldovene privind evacuarea moldovenilor din regiunea Herson a Ucrainei prin intermediul forțelor armate ale Federației Ruse. Cu toate acestea, nu este clar dacă au fost sa nu evacuați cetățeni

Pe 26 martie, militarii ruși au evacuat 90 de cetățeni din Rusia, Moldova și Ucraina din regiunea Herson. Despre aceasta a scris RIA Novosti cu referire la Ministerul rus al Apărării. Câți cetățeni ai Moldovei sunt printre aceștia nu se știe. Toți evacuații au fost trimiși pe teritoriul Rusiei. „Cu

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x