Moldovenii trebuie să fie precauți în ceea ce privește tentația de a aduce forță de muncă ieftină și, în special, ilegală în țară. Declarația a fost făcută de însărcinatul cu afaceri al SUA în Republica Moldova, Nick Pietrowicz. La ediția din 30 noiembrie a emisiunii „Dimensiunea Diplomatică” de la Moldova
Cu ocazia Zilei Naționale a României, președinta Maia Sandu a declarat că astăzi celebrăm momentul istoric de la 1 decembrie 1918. „Un moment care a deschis acum mai bine de un secol drumul spre pace, libertate și democrație pentru poporul român”, a comunicat șefa statului. Președintele Parlamentului Igor Grosu a
Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, va efectua vizită de lucru în Statele Unite ale Americii în perioada 2-10 decembrie. Anunțul a fost făcut de reprezentanții Parlamentului de la Chișinău. Din delegație mai fac parte deputatul PAS Ion Groza și vicepremierul, ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi. „La Washington, președintele Parlamentului,
Delegațiile ucrainene și americane au discutat, la întâlnirea din Florida, planul de încetare a războiului din Ucraina. Secretarul de Stat al SUA, Marco Rubio, a numit negocierile productive, dar a adăugat că încă mai rămâne de muncit, iar secretarul Consiliului pentru Securitate Națională și Apărare al Ucrainei, Rustem Umerov, care
În prima săptămână din decembrie, în Republica Moldova sunt anunțate predominant ploi slabe și cer noros. Datele se regăsesc pe platforma Serviciului Hidrometeorologic de Stat. În centrul țării, în această săptămână, temperaturile vor ajunge ziua până la +8°C, iar noaptea vor fi cuprinse între +3°C și +5°C. Pentru luni sunt
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, și-a publicat declarația de avere și interese personale. Potrivit documentului, în calitate de rector al Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, el a avut un salariu de peste 105.000 de lei pe lună. În declarația de avere pentru anul 2024, Emil Ceban a
Ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, și-a completat declarația de avere și interese personale pentru anul 2024. Gavriliță a preluat funcția de ministru pe 1 noiembrie, în noul cabinet condus de Alexandru Munteanu. În declarația de avere pentru 2024, Gavriliță a declarat un salariu anual de aproape 55 000 de euro, venit
Judocanul din Republica Moldova, Mihail Latîșev, a obținut medalia de argint la Grand Slam-ul de la Abu Dhabi. Informația a fost comunicată pe 30 noiembrie de Comitetul național olimpic și sportiv din Republica Moldova. Potrivit Comitetului, Mihail Latîșev a concurat la categoria 90 kg. „El a dispus de bulgarul Boris
În Republica Moldova a fost aleasă ilustrația care va deveni imaginea felicitărilor oficiale de Crăciun 2026 ale Biroului pentru Integrare Europeană. Selecția a avut loc în urma concursului „Crăciunul mEU acasă”, lansat de Birou. Lucrarea câștigătoare aparține Olgăi Rogozenco din Cahul. Potrivit vicepremierului pentru Integrare Europeană, aceasta va fi tipărită
Ședința plenară a Parlamentului din 27 noiembrie s-a remarcat prin noi probleme de transparență decizională. Cel puțin aceasta au declarat reprezentanții asociației Promo-LEX, care au monitorizat ședința. Potrivit asociației, ordinea de zi a fost modificată în proporție de aproximativ 47%, iar trei proiecte au fost votate fără publicarea rapoartelor comisiei