top

Vacanța intersemestrială de iarnă va începe peste aproximativ două săptămâni, pe 25 decembrie 2025, și va dura 15 zile. Vacanța este programată pentru perioada 25 decembrie 2025 – 8 ianuarie 2026, iar elevii se vor întoarce la ore pe 9 ianuarie. Potrivit Ministerului Educației, instituția de învățământ este în drept

Primarul Chișinăului și liderul Partidului Mișcarea Alternativă Națională (MAN), Ion Ceban, a cerut Partidului de guvernare Acțiune și Solidaritate (PAS) să prezinte informații detaliate la subiectul războiului hibrid, printre care „declararea fermă a pericolelor iminente”, dar și prezentarea acțiunilor organelor specializate în acest sens. „În caz contrar solicităm să încetați

Doi copii au fost transportați la spital după ce au suferit o intoxicație cu monoxid de carbon. Aceștia au început să prezinte semne de intoxicație în timp ce se aflau în baia casei de locuit. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), apa caldă era asigurată de o coloană

În regiunea transnistreană au fost publicate rezultatele oficiale ale „alegerilor” pentru parlamentul local nerecunoscut – Sovietul Suprem, desfășurate pe 30 noiembrie. Potrivit datelor, fiecare al zecelea alegător a votat „împotriva tuturor” candidaților, opțiune inclusă în buletinele de vot. Menționăm că aceste alegeri nu sunt recunoscute de autoritățile constituționale ale Republicii

Pe teritoriul Ambasadei Statelor Unite ale Americii (SUA) din Republica Moldova, pe 9 decembrie, are loc un exercițiu de simulare a gestionării unei situații de urgență. Acțiunea, care se desfășoară pe strada Alexei Mateevici 103 din Chișinău, implică forțele și mijloacele de intervenție ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență

Ajutorul oferit de holdingul „Sheriff” cu ocazia sărbătorilor de iarnă, transferat pe conturile pensionarilor din regiunea transnistreană, a fost retras de la unii beneficiari, scrie proiectul media „МОСТ”. Potrivit sursei citate, unii beneficiari ai ajutorului unic oferit de holdingul „Sheriff” se plâng pe rețelele de socializare că cei 200 de

Sandu, despre lupta pentru democrație «Lupta pentru democrație» se va desfășura în primul rând în spațiul informațional, a declarat Președinta Maia Sandu la Media Forumul deschis astăzi la Chișinău. Totodată, ea a avertizat că «dimensiunea și agresivitatea dezinformării în anii următori ar putea depăși tot ceea ce am văzut până acum». Sandu a subliniat, de asemenea, că presa din Moldova a continuat «să informeze onest și să apere interesul public chiar și după închiderea unor

Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova a notificat oficial Ministerul Afacerilor Externe al Federației Ruse despre denunțarea Acordului privind centrele culturale. Informația a fost comunicată de reprezentanții Ministerului de Externe de la Chișinău. Potrivit ministerului, denunțarea produce efecte în termen de șase luni de la notificare. Astfel, acordul, în baza

„Planul de consolidare a rezilienței democratice”, aprobat la ședința Consiliului Național de Securitate (CNS), va fi implementat de mai multe instituții, inclusiv de cele care fac parte din CNS. Informația a fost comunicată pentru NM de către reprezentanții Președinției, care au adăugat că Maia Sandu va monitoriza implementarea planului. Totodată,

Procurorii cer 13 ani de închisoare pentru Dmitri Constantinov, fostul președinte al Adunării Populare a Găgăuziei (APG). Informația a fost confirmată pentru NewsMaker de către reprezentanții Procuraturii Generale. Potrivit TVR Moldova, sentința în privința lui Constantinov, judecat pentru abuz de putere și delapidare, va fi pronunţată la sfârşitul lunii decembrie

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x