Președintele României, Nicușor Dan, a declarat că a felicitat Republica Moldova cu ocazia Zilei Independenței, nu pe Facebook, ci prin intermediul unei scrisori oficiale. Precizările au fost făcute de Nicușor Dan în timpul emisiunii „În Profunzime” de la ProTV Chișinău, difuzată pe 31 august. În cadrul emisiunii, președintele României a
Un accident rutier grav a avut loc în seara zilei de 31 august, la intrarea în satul Cosăuți, raionul Soroca. Un tânăr de 25 de ani, aflat la volanul unui BMW și circulând cu viteză excesivă, a pierdut controlul mașinii, care a derapat într-un canal de scurgere a apelor pluviale
Ion Ceban, primarul Chișinăului și lider al Partidului „Mișcarea Alternativa Națională”, a anunțat că se află la Roma. Într-un video postat pe rețelele de socializare, acesta a menționat că are „câteva zile pline de activități”. Deocamdată nu este clar cum a ajuns în Italia, în contextul interdicției de a intra
O mașină a Inspectoratului de Poliție Sîngerei s-a ciocnit cu un automobil Volkswagen Passat pe traseul Chișinău–Orhei–Bălți, în apropierea satului Copăceni, raionul Sîngerei. În urma impactului, doi polițiști au fost transportați la spital. Informația a fost comunicată pentru NewsMaker de ofițera de presă a Inspectoratului de Poliție Sîngerei, Lilia Harea.
Partidul Social Democrat European (PSDE), condus de Tudor Ulianovschi, s-a lansat în campania electorală la Palatul Republicii din Chișinău. Printre „principalele angajamente ale PSDE pentru Moldova” se numără salariul mediu pe economie de 20 000 lei și pensia minimă de 5 000 lei. Lansarea a avut loc pe 30 august.
Premierul Dorin Recean efectuează o vizită de lucru în Japonia, unde, pe 31 august, va fi inaugurată Ziua Republicii Moldova la Expoziția Mondială de la Osaka. Informația a fost comunicată de reprezentanții Guvernului de la Chișinău. Prim-ministrul se va afla în Japonia în perioada 30 august-2 septembrie. „Duminică, 31 august,
Blocul Electoral „Blocul Unirea Națiunii” s-a lansat, pe 30 august, în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie. Reprezentanții blocului susțin că acesta își propune, printre altele, să declare Republica Moldova „cel de-al doilea stat românesc”. Lansarea a avut loc în parcul „Valea Morilor” din capitală. Blocul este format
Dacă Ministerul grec al Justiției va da verdictul de extrădare, Vladimir Plahotniuc va fi adus în Republica Moldova cu un zbor obișnuit și la „cel mai favorabil” preț al biletelor. Ulterior, el va fi prezentat procurorilor și plasat în arest pentru 30 de zile la Penitenciarul nr. 13. Cel puțin
În orașul ucrainean Lvov, pe 30 august, a fost împușcat mortal fostul președinte al Radei Supreme (Parlamentul de la Kiev), Andrei Parubii, care a deținut funcția în anii 2016–2019. Informația a fost comunicată de autoritățile ucrainene. Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a anunțat că au fost mobilizate toate forțele pentru a
Partidul „Coaliția pentru Unitate și Bunăstare” (CUB), condus de Igor Munteanu, s-a lansat în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie. Evenimentul a inclus discursuri susținute de economistul Veaceslav Ioniță și de Adriano Dulgher, care a fost prezentat drept vicepreședinte CUB. Totodată, a fost prezentat imnul CUB. Printre promisiunile