Andrei Mardari / NewsMaker

Câți angajați va avea Ministerul Energiei și care le vor fi prioritățile? Guvernul a aprobat documentele de constituire a instituției 

Regulamentul Ministerului Energiei, organigrama, structura aparatului central și alte documente de constituire a noii instituții au fost aprobate de Guvern, pe 7 martie.

„Crearea unui minister separat în Guvern reprezintă aprecierea importanței sectorului energetic pentru buna funcționare a economiei. Viziunea noastră pe termen mediu este să avem un sector energetic sigur, sustenabil și competitiv, cu obiectivul de decarbonizare a economiei înainte de 2050”, a declarat ministrul Victor Parlicov.

Printre prioritățile Ministerului Energiei pe termen mediu se numără prevenirea și atenuarea potențialelor crize energetice, prin asigurarea achiziției și a stocurilor strategice de gaze naturale și diversificarea surselor de aprovizionare cu energie electrică.

De asemenea, se urmărește creșterea securității energetice prin întărirea sistemului electroenergetic și a gradului de interconectare cu România, crearea Fondului pentru eficiență energetică, dar și facilitarea investițiilor în tehnologii de stocare a energiei și în unități de echilibrare.

O prioritate rămâne dezvoltarea pieței concurențiale de energie electrică și pregătirea integrării pe piața internă a Uniunii Europene.

Ministerul va avea 60 de angajați în 7 direcții și 6 servicii, iar cei trei secretari de stat vor fi responsabili de securitatea energetică, energia sustenabilă, planificarea strategică, digitalizarea și tranziția energetică. În același timp, secretarul general al ministerului va gestiona relația cu funcționarii publici.

Ministerul Energiei a preluat de la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale domeniul securitate și eficiență energetică, devenind succesor de drepturi și obligații conexe.

Totodată, ministerul va fi fondator sau coordonator al Agenției pentru Eficiență Energetică, Unității de implementare a proiectelor în domeniul energetic și al Întreprinderii de Stat „Moldelectrica”.

***

În februarie Victor Parlicov declara că ministerul la conducerea căruia a fost numit pe 16 februarie „lipsește ca entitate juridică”. „Eu sunt ministrul numit, dar minister nu-i”, menționa ministrul Energiei. Întrebat dacă doar el este angajat la minister, Parlicov spunea că nu știe dacă și el este angajat.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Igor Cecan / NewsMaker

„Adevărurile parțiale” pot influența alegerile din Găgăuzia? Serebrian: Turcia poate fi un aliat al Moldovei în combaterea dezinformării

Rețelele sociale și finanțarea ilicită se numără printre riscurile pentru alegerile din Găgăuzia din 15 noiembrie, consideră ambasadorul Republicii Moldova în Turcia, Oleg Serebrian. Diplomatul a declarat, într-un interviu pentru „Veridica”, că Ankara nu susține un anumit candidat la funcția de bașcan sau o anumită componență a Adunării Populare și este interesată ca scrutinul să se desfășoare fără interferențe externe.

Întrebat ce tipuri de interferențe consideră cele mai periculoase pentru scrutin, Serebrian a menționat finanțarea ilicită, dar a atras atenția în special asupra influenței rețelelor sociale.

„Cred că rețelele sociale sunt chiar mai penetrante decât presa în regiune, iar acest lucru s-a văzut și în Republica Moldova, în general, precum și la ultimele alegeri din România. Rețelele sociale pot juca un rol important în distorsionarea opiniilor, în promovarea unor informații parțial corecte sau a unor adevăruri parțiale, care deseori sunt mai periculoase decât minciunile totale”, a declarat ambasadorul.

Serebrian a spus că, în prezent, locuitorii Găgăuziei se informează în principal în limba rusă. El a precizat, însă, că acest lucru nu înseamnă că toate sursele respective sunt pro-ruse. În opinia sa, presa din Turcia poate oferi regiunii și alte surse de informare. Referindu-se la combaterea dezinformării în autonomie, ambasadorul a spus că „Turcia poate fi un aliat important și firesc”.

În ceea ce privește poziția Ankarei față de alegerile din Găgăuzia, ambasadorul a spus că autoritățile turce nu și-au exprimat preferința pentru vreun candidat.

„Ankara este interesată, întâi de toate, ca alegerile să fie libere și corecte și să fie respectată decizia populației din entitatea autonomă. Nu a fost exprimat vreun punct de vedere de către Ankara oficială sau chiar de către deputați care să indice că ar prefera un anumit bașcan sau o anumită componență a Adunării Populare”, a mai declarat Serebrian.

Ambasadorul țării noastre în Turcia a adăugat că este important să nu se repete ceea ce, potrivit lui, s-a întâmplat la alegerile precedente: „interferențe străine, acțiuni subterane care vizau subminarea integrității teritoriale a Republicii Moldova și subminarea stabilității Republicii Moldova prin crearea unor animozități artificiale între Chișinău și Comrat”.

Întrebat dacă Turcia va avea observatori la scrutin, Serebrian a răspuns: „Fără îndoială că vor fi observatori și din partea organizațiilor internaționale din care Turcia face parte. Vor fi, de asemenea, observatori din partea societății civile. Cred că nu doar din Turcia vor fi observatori pentru aceste alegeri”.

Diplomatul consideră că observatorii ar trebui să urmărească și perioada premergătoare votului, în special ultima săptămână, când, spune el, pot apărea controverse. Serebrian a pledat pentru o prezență internațională neutră la alegerile din autonomie, inclusiv din partea Turciei.

Amintim că locuitorii din UTA Găgăuzia sunt așteptați la urne pe 15 noiembrie, după mai bine de un an de blocaj electoral. În aceeași zi, ei vor alege viitoarea componență a Adunării Populare a Găgăuziei și noul bașcan. Despre modul în care a fost soluționată criza electorală din Găgăuzia, rolul pe care îl va avea Chișinăul în organizarea alegerilor și semnificația acestora pentru Comrat, NewsMaker a scris – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: