Serviciul Vamal al Republicii Moldova

Câți cetățeni moldoveni s-au vaccinat în România? (Spoiler: numărul exact nu l-am aflat, însă putem face anumite concluzii)

O parte dintre cetățenii Republicii Moldova, care dețin și cetățenia altor state, s-au vaccinat contra coronavirusului în alte țări, de exemplu, în România sau Rusia. Numărul acestora nu este, însă, clar. Serviciul de presă al Poliției de Frontieră a declarat pentru NM că, de la începutul anului 2021 până pe 7 mai, în Republica Moldova au intrat 15 741 de persoane cu certificate de vaccinare contra coronavirusului. Datele ne permit să estimăm amploarea imunizărilor în afara țării. 

Reprezentanții Poliției de Frontieră au subliniat că în datele statistice oferite sunt incluși atât cetățenii Moldovei, cât și străinii. În afară de asta, nu s-a făcut o selecție dintre certificatele de vaccinare emise în Moldova și cele eliberate de alte state. În raport au mai fost incluși și cei care au intrat în Moldova cu certificate acordate după administrarea primei doze de vaccin anti-Covid.

Vaccinarea COVID-19 în România a început la 27 decembrie 2020. S-a anunțat că procesul va fi împărțit în trei faze. Personalul medical a fost vaccinat mai întâi, urmat de populația cu risc sporit și, în cele din urmă, din 15 martie, a devenit disponibilă pentru restul populației. La fel, unii cetățeni ai Moldovei stabiliți în Rusia s-au vaccinat cu Sputnik V. De la mijlocul lui martie, pentru a nu fi plasați în carantină pentru două săptămâni odată cu intrarea în țară, cetățenii Moldovei trebuie să prezinte sau un rezultat PCR negativ la coronavirus, sau un certificat de vaccinare.

Potrivit datelor Ministrului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, din 2 martie până pe 28 mai, în Moldova, s-au vaccinat aproape 377 mii de persoane. Dintre acestea – peste 60,5 mii au fost imunizate cu ambele doze de vaccin.

Într-un interviu oferit în exclusivitate pentru NM, europarlamentarul român Siegfried Mureșan a declarat că autoritățile române nu dețin date cu privire la numărul cetățenilor români din Republica Moldova care s-au vaccinat în România.

„Nu avem, în momentul de față, date în România – câți dintre cetățenii români vaccinați vin din R. Moldova, fiindcă tratăm toți cetățenii români egal. Cetățenii români, locuitori ai R. Moldova sunt oricând bineveniți de partea cealaltă a Prutului să se vaccineze. Dar vestea bună este că nu trebuie să mai facă efort, deja este suficient vaccin aici”, a declarat parlamentarul european.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Condițiile lui Plahotniuc la videoconferință, comparate cu cele ale lui Guțul și Popan. ANP reacționează FOTO/VIDEO

Fostul lider democrat, Vladimir Plahotniuc, a participat la ședința de judecată din 26 august din sala de videoconferință a Penitenciarului nr. 13. Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a precizat pentru NewsMaker că penitenciarul dispune și de cinci cabine pentru videoconferințe, iar spațiul în care se desfășoară videoconferința este ales în funcție de disponibilitate și de necesitățile de securitate, „cu asigurarea acelorași drepturi și condiții de participare pentru toate persoanele deținute”. Precizările vin după comentarii pe rețelele de socializare potrivit cărora Plahotniuc ar fi avut condiții privilegiate comparativ cu Evghenia Guțul și Svetlana Popan, care au participat anterior la procese prin videoconferință din același penitenciar.

Pentru NewsMaker, Administrația Națională a Penitenciarelor a declarat că Penitenciarul nr. 13 – Chișinău are amenajată o singură sală pentru ședințele prin videoconferință, iar configurația acesteia permite prezența avocatului și, după caz, a personalului de escortă responsabil de supravegherea persoanei deținute.

„Întrucât instituția are statut de casă de arest (izolator de urmărire penală), iar majoritatea persoanelor aflate în custodie participă la proceduri judiciare, au fost amenajate suplimentar cinci cabine pentru videoconferințe. Acestea sunt folosite atunci când avocatul nu participă din incinta penitenciarului și nu se impun măsuri suplimentare de supraveghere”, a comunicat Administrația.

Potrivit instituției, sala principală este utilizată cu prioritate, iar când aceasta este ocupată, ședințele se desfășoară în cabine.

„În cazul menționat, ședința s-a desfășurat în sala de videoconferință deoarece era necesară prezența personalului de escortă. Încăperea în care are loc videoconferința este stabilită în funcție de disponibilitatea sălii și a cabinelor la ora programată, precum și de necesitățile de securitate, cu asigurarea acelorași drepturi și condiții de participare pentru toate persoanele deținute”, a adăugat Administrația Națională a Penitenciarelor.

Totodată, Administrația Națională a Penitenciarelor a prezentat imagini atât cu sala de videoconferință, cât și cu cabinele.

Menționăm că, după ce Vladimir Plahotniuc a participat prin videoconferință la ședința de judecată din 26 august, desfășurată la Curtea de Apel Centru, în mediul online au apărut comentarii potrivit cărora Plahotniuc ar fi avut condiții privilegiate, inclusiv comparativ cu Evghenia Guțul și Svetlana Popan, care au participat anterior la procese prin videoconferință din același penitenciar.

Vladimir Plahotniuc a fost condamnat pe 22 aprilie la 19 ani de închisoare în dosarul „frauda bancară”. Pentru ce a fost găsit vinovat, ce episoade au rămas în afara procesului și ce înseamnă acest verdict pentru politica din Republica Moldova, NewsMaker a explicat AICI. Sentința nu este definitivă. Pe 6 mai, Procuratura Anticorupție a contestat-o. Procurorii consideră pedeapsa prea blândă și cer Curții de Apel condamnarea fostului lider democrat la 25 de ani de închisoare, așa cum solicitase inițial în instanță.

Evghenia Guțul, condamnată în august 2025 la șapte ani de închisoare în dosarul privind finanțarea ilegală a fostului Partid „ȘOR”, a fost transferată recent în Penitenciarul nr. 7 – Rusca. Avocații Evgheniei Guțul au cerut ca aceasta să rămână în Penitenciarul nr. 13 din Chișinău, însă solicitarea a fost respinsă. Administrația Națională a Penitenciarelor a declarat că transferul fostei bașcane a fost făcut pentru executarea pedepsei definitive de șapte ani de închisoare. Menționăm că, în același dosar, Svetlana Popan a primit o pedeapsă de șase ani de detenție pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii. În mai 2026, Curtea de Apel Centru a menținut sentințele, acestea devenind definitive și executorii. Pe 27 iulie, avocații celor două au contestat hotărârea la Curtea Supremă de Justiție.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: