Parlament

„Caută în disperare carne de tun”: Grosu, apel către moldovenii din Rusia după decretul semnat de Putin

Președintele Parlamentului de la Chișinău, Igor Grosu, a declarat că „Federația Rusă caută în disperare carne de tun” și că „nu pune nicio valoare pe viața umană”. Declarațiile au fost făcute la ediția din 15 decembrie a emisiunii „La 360 de grade” de la Radio Moldova, în contextul decretului semnat recent de Vladimir Putin, despre care a avertizat Ministerul de Externe de la Chișinău. „Nu semnăm nimic, ne adresăm la oficiile consulare, consultăm și acționăm în consecință”, s-a adresat Grosu cetățenilor aflați în Rusia.

În timpul emisiunii, Grosu a fost întrebat cât de real este riscul ca moldovenii să fie forțați să se înroleze în armata rusă și ce face statul Republicii Moldova pentru a-și proteja cetățenii.

„Federația Rusă caută în disperare carne de tun – scuzați că folosesc termenul acesta – o face și cu proprii cetățeni și nu are nicio remușcare în raport cu cetățeni altor state. De aceea, Ministerul a comunicat foarte clar: în cazul în care sunt citați/invitați la diferite instituții să nu semneze niciun act, în special care are tangență cu Ministerul Apărării a acestui stat, să solicite asistența consulară, a unui jurist, a unui avocat, pentru că riscurile sunt reale și trebuie să se păzească foarte serios de acest pericol. Repet, e un stat agresor care nu pune nicio valoare pe viața umană”, a declarat Grosu.

Întrebat dacă sunt mulți cetățeni ai Republicii Moldova înrolați de partea Rusiei pe front, Grosu a răspuns: „Eu acum nu cunosc detalii. Știu că sunt cazuri. (…) A fost reflectat și în media: doi frați care… părinții la un moment dat au pierdut legătura cu ei. Nu cunosc detalii, care a fost motivația, într-un caz sau altul. Da, sunt cetățeni ai Republicii Moldova care au mers deliberat acolo și în cazul unora a fost aplicată din partea autorităților noastre o sancțiune: li s-a retras cetățenia. Acum ne preocupă în special cetățenii care n-au nicio dorință și nu vor să fie implicați în astfel de crime și obligația noastră este să-i protejăm. De aceea îi atenționăm, așa cum a făcut-o Ministerul de Externe: nu semnăm nimic, ne adresăm la oficiile consulare, consultăm și acționăm în consecință”.

***

Pe 15 decembrie, Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău a avertizat cetățenii Republicii Moldova aflați în Federația Rusă asupra unor schimbări în legislația rusă. Instituția a declarat că un decret semnat de Vladimir Putin pe 5 noiembrie prevede că anumite categorii de străini care solicită permis de ședere sau cetățenie rusă ar putea fi obligate să semneze un contract de serviciu militar sau să prezinte o adeverință care să ateste inaptitudinea pentru armată. Potrivit Chișinăului, deși autoritățile ruse vorbesc despre „condiții speciale” pentru moldoveni, aplicarea acestora nu este clară și „în practică există riscul ca persoanele să fie presate să accepte obligații militare”.

Ministerul de la Chișinău a îndemnat cetățenii să nu semneze niciun document cu caracter militar fără consultare juridică și, în caz de presiuni, să solicite imediat asistență consulară.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Colaj NM

Argint la Abu Dhabi și bronz la Napoli: doi judocani din Republica Moldova, medaliați

Judocanul Mihail Latîșev a obținut medalia de argint la Grand Slam-ul de la Abu Dhabi, iar judocanul Ciprian Gribineț – medalia de bronz la Campionatul European U23 de la Napoli. Informația a fost comunicată de Comitetul Național Olimpic și Sportiv din Republica Moldova.

Potrivit Comitetului, Ciprian Gribineț a obținut patru victorii în categoria de greutate 81 kg, în fața elvețianului Thien Oulevey, spaniolului Inaki Merchtan, sârbului Vasilije Grujicic și bulgarului Hristo Valkov. Gribineț a fost învins de turcul Erman Gurgen. În acest an, Ciprian Gribineț a mai cucerit argintul la European Open de la Tallinn, a precizat Comitetul.

Mihail Latîșev a trecut de americanul John Jayne, ucraineanul Artem Bubyr, italianul Kenny Bedel și cehul Adam Kopecky. În finala categoriei de greutate de 90 kg, Latîșev a fost învins de bulgarul Ivaylo Ivanov. În acest an, Mihail Latîșev a mai câștigat Cupa Europei și a obținut argintul la Grand Prix-ul de la Lima și bronzul la Grand Slam-urile de la Budapesta, Astana și Dushanbe, a menționat Comitetul.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: