Cazul vameșilor suspectați de corupție: cinci rămân în arest, doi – cercetați în stare de libertate

Cinci vameși, reținuți pe 28 ianuarie de Centrul Național Anticorupție și procurori într-un dosar de corupție sistemică, au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, prin decizia instanței. Totodată, în cazul unui funcționar a fost dispus arestul la domiciliu, iar un alt figurant în dosar este cercetat în stare de libertate, din motive medicale.

Amintim că acum două zile, Centrul Național Anticorupție (CNA) a anunțat desfășurarea unor percheziții la posturile vamale Leușeni și Cahul. Potrivit instituției, șapte funcționari ai posturilor vamale Leușeni–Albița și Cahul–Oancea au fost reținuți pentru 72 de ore. Aceștia sunt bănuiți că ar fi pretins până la 1000 de euro de la transportatorii de pasageri și colete. În reacție, Serviciul Vamal a declarat că șefia instituției a dispus, în paralel, o anchetă internă și a precizat că instituția cooperează cu instituțiile abilitate.

În cadrul urmăririi penale au fost documentate mai multe episoade de pretindere și primire a mijloacelor bănești, inclusiv sub controlul organului de urmărire penală, în conformitate cu prevederile legale. În urma perchezițiilor efectuate, persoanele reținute au fost audiate.

Urmărirea penală continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor cauzei și identificării tuturor persoanelor implicate. Persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

MTI/Zoltan Balogh/PAP

Presa: Fost adjunct al ministrului Justiției din Polonia, dat în urmărire, s-ar afla la Tiraspol

Fostul adjunct al ministrului Justiției din Polonia, Marcin Romanowski, dat în urmărire de autoritățile poloneze, s-ar afla la Tiraspol. Informația a fost obținută din surse neoficiale de postul polonez de radio RMF FM, transmite „Evropeiska Pravda”.

Potrivit RMF FM, Romanowski, membru al partidului „Lege și Justiție” (PiS), urmărit în dosarul privind „Fondul pentru Justiție”, a trimis recent o scrisoare Tribunalului Districtual din Varșovia de la o adresă din Tiraspol. Fostul oficial a cerut instanței să-i emită așa-numita „scrisoare de protecție”, prin care să-i fie garantată libertatea personală. Documentul a fost înregistrat la tribunal săptămâna trecută și poartă semnătura lui Romanowski.

În cerere, politicianul se angajează să se prezinte personal în fața autorităților judiciare, cu condiția ca acesta să fie cercetat în libertate. Adresa indicată în document este în Tiraspol, capitala regiunii transnistrene, nerecunoscută pe plan internațional și sprijinită de Rusia.

Marcin Romanowski este unul dintre principalii suspecți în scandalul legat de „Fondul pentru Justiție”, alături de fostul ministru al Justiției, Zbigniew Ziobro. De aproximativ un an și jumătate, Romanowski se află în afara Poloniei, pentru a evita autoritățile judiciare.

Inițial, acesta s-a refugiat în Ungaria, iar ulterior, spre deosebire de Ziobro, nu a ajuns în Statele Unite ale Americii. În schimb, Romanowski a fost văzut în Serbia și Croația.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: