Andrei Mardari / NewsMaker

Ce faci dacă ai pierdut pașaportul peste hotare? Instrucțiunea NM

Pierderea actelor de identitate este un incident neplăcut. Dacă vă aflați în Moldova, știți exact cum trebuie să acționați în continuare. Dar dacă vi se întâmplă în străinătate? NM vă spune ce să faceți dacă ați pierdut documentele în străinătate.

PASUL 1. Poliția

Dacă credeți că actele de identitate și alte lucruri v-au fost furate, atunci primul lucru pe care ar trebui să-l faceți este să mergeți la cea mai apropiată secție de poliție. Scrieți o cerere și atașați la ea lista cu lucrurile furate.

PASUL 2. Ambasada sau consulatul

După aceasta, adresați-vă la ambasada sau consulatul Republicii Moldova. Aici veți primi un document cu care vă veți putea întoarce în Moldova. Certificatul de călătorie este valabil 30 de zile și costă 15 EUR. Imediat ce vă întoarceți acasă, puteți începe procedura de restabilire a documentelor.

Dacă nu planificați să vă întoarceți în scurt timp în Moldova, atunci puteți perfecta un pașaport nou chiar în țara în care vă aflați. Pentru aceasta va trebui, din nou, să vă adresați la ambasada sau consulatul Republicii Moldova.

Ce se faci dacă ți-a fost furat și portofelul cu toți banii?

Dacă nu mai aveți bani, atunci trebuie să scrieți o cerere adresată consulului sau șefului misiunii diplomatice, în care indicați motivele pentru care nu puteți plăti documentul de călătorie. Iar misiunea diplomatică va analiza situația. În același timp, copiilor și adolescenților (până la 18 ani) li se eliberează un document de călătorie gratuit.

Dacă nu aveți niciun documente, cum puteți demonstra identitatea?

Pentru a primi un document de călătorie aveți nevoie de codul personal (ID). Adică veți avea nevoie de o fotografie a oricărui document pe care îl aveți și care conține codul dumneavoastră personal. Sau dacă îl știți pe de rost, îl puteți dicta.

Dar dacă în țară nu există consulat sau ambasadă a Moldovei?

În așa caz veți putea primi documentul de călătorie de la distanță. Va trebui să vă adresați la poliție, apoi la consulatul sau ambasada Republicii Moldova într-una dintre cele mai apropiate țări. În acest caz, pe lângă numărul de identitate, va trebui să trimiteți la consulat fotografia dumneavoastră certificată de un notar.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.




Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Volodimir Zelenski/X

Zelenski avertizează: „Putin vrea să refacă URSS, să-și recapete influența asupra asupra statelor baltice și a R. Moldova”

Reducerea sprijinului european pentru Ucraina ar putea duce la intensificarea atacurilor hibride ale Rusiei, inclusiv în Republica Moldova și România. Avertismentul a fost lansat de președintele ucrainean Volodimir Zelenski într-un interviu pentru postul danez DR Nyheder, publicat chiar în timpul negocierilor ruso-ucrainene de la Abu Dhabi, mediate de Statele Unite.

Zelenski a descris două scenarii pentru cazul în care sprijinul european ar înceta. În primul, pe care îl consideră „mai puțin grav”, Rusia și-ar intensifica acțiunile hibride în țările în care, potrivit lui, a mai recurs la astfel de atacuri.

„Scenariul periculos. Rusia își continuă atacurile hibride, așa cum a făcut-o de multe ori în Republica Moldova, România, Bulgaria, chiar și în Germania și în țările nordice, precum Finlanda și Danemarca. Va începe să facă asta pe scară largă. Acesta este scenariul mai puțin grav”, a declarat liderul de la Kiev.

În scenariul mai grav, liderul ucrainean consideră că Moscova ar încerca să-și extindă influența în Europa. El a indicat Republica Moldova și statele baltice printre țările vizate.

„Scenariul foarte periculos. Rusia înaintează mai adânc în Europa. Putin vrea să refacă URSS și să se întoarcă în URSS. Ce înseamnă asta? Să-și recapete influența asupra fostelor republici sovietice, cel puțin asupra statelor baltice și a Republicii Moldova. Asta privește și țări membre ale NATO, ceea ce înseamnă că Alianța va trebui să reacționeze. Ar fi implicate întreaga Europă și Statele Unite. Există riscuri și pe mare. Rusia ar putea bloca Marea Baltică așa cum blochează Marea Neagră”, a mai declarat președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

Prima zi a negocierilor dintre Rusia și Ucraina, mediate de Statele Unite la Abu Dhabi, s-a încheiat pe 10 noiembrie, după patru ore și jumătate de discuții. A fost prima rundă de negocieri între Moscova și Kiev din ultimele opt luni, scrie DW.

Potrivit unei surse apropiate delegației ucrainene, citată de „Ukrainska Pravda”, părțile ar fi convenit să organizeze în curând un schimb de prizonieri de amploare. Moscova vrea ca principala temă a discuțiilor trilaterale să fie securitatea Europei după război, potrivit unei surse din delegația rusă, citată de Reuters.

Reprezentanți ai unor state europene, ai UE și ai NATO s-au aflat la Abu Dhabi, fără să participe direct la negocieri, mai scrie DW. Secretarul de stat american, Marco Rubio, a calificat discuțiile drept „foarte productive” și a pledat pentru implicarea europenilor în rundele viitoare.

Negocierile urmează să continue miercuri, 11 noiembrie.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: