Ce volume de gaz am putea primi de la Gazprom în luna noiembrie? Răspunsul șefului Moldovagaz

Gazprom va livra pentru consumatorii de pe malul drept al Nistrului în luna noiembrie 54 de milioane de metri cubi de gaze din necesarul de 77 de milioane de metri cubi. Acesta a declarat pentru Radio Moldova că preţul va fi mai mic decât în prezent.

„77 de milioane va consumul pe întreg malul drept, dintre care 54 avem asigurați, respectiv , diferența de 23 urmează să cumpărăm de pe piață. Cred că sunt soluții pe care le vom găsi și implementa. Prețul va fi mai mic, cred că va fi mai jos de o mie. Noi suntem în discuții, așteptăm confirmarea, dar suntem optimiști că nu o să ajungem la scenariul numărul 1 când vor fi sistate livrările de gaze. Cel mai probabil ne vor fi livrate aceleași volume care au fost în octombrie”, a precizat Ceban.

Anterior viceprim-ministrul Andrei Spînu a declarat că dacă Gazprom va livra aceeași cantitate de gaz ca în luna octombrie, asta ar însemna pentru Republica Moldova o reducere cu 60% a volumelor.

Amintim că concernul rus Gazprom a limitat livrările de gaze către Republica Moldova în luna octombrie cu 30 la sută. Gigantul rusesc a confirmat livrarea doar a 5.7 mln m3 de gaze naturale livrate pe zi pentru ambele maluri ale Nistrului, din cele 8.06 milioane m3 livrate anterior.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Guvernul Republicii Moldova

Tofan s-a întâlnit cu primarii din Găgăuzia: alegerile din regiune, printre subiectele discutate

Premierul Vasile Tofan s-a întâlnit, pe 19 septembrie, cu aleșii locali din UTA Găgăuzia. Potrivit Guvernului, Tofan a discutat cu primarii despre importanța cooperării dintre Guvern și autoritățile publice locale, direcționarea eficientă a investițiilor, necesitatea asigurării unor alegeri libere în regiune, precum și valorificarea potențialului economic al acesteia.

Potrivit Guvernului, Tofan a subliniat în timpul discuției cu primarii importanța cooperării dintre Guvern și autoritățile publice locale și a direcționării eficiente a investițiilor. „Premierul a accentuat că resursele bugetare trebuie planificate și utilizate prioritar pentru proiectele care aduc beneficii concrete oamenilor și contribuie la dezvoltarea localităților. Cele mai des menționate probleme în regiune sunt accesul la apă și infrastructura rutieră”, au relatat reprezentanții Guvernului de la Chișinău.

Potrivit sursei citate, primarii din regiune au transmis un mesaj comun: „prea multe proiecte și procese importante pentru Găgăuzia sunt astăzi blocate pentru că regiunea nu are o Adunare Populară funcțională”. „În context, Prim-ministrul Tofan a subliniat necesitatea asigurării unor alegeri libere, corecte și transparente, care să dea regiunii o reprezentare legitimă, capabilă să lucreze în interesul oamenilor”, au comunicat reprezentanții Guvernului.

Conform Executivului, un alt subiect discutat a fost valorificarea potențialului economic al regiunii. „Premierul Vasile Tofan a menționat că UTA Găgăuzia reprezintă o punte firească de legătură cu Turcia, iar acest avantaj trebuie valorificat pentru crearea unor noi oportunități economice, atragerea investițiilor și crearea de noi locuri de muncă în regiune”, au menționat reprezentanții Guvernului.

***

Despre faptul că premierul Vasile Tofan va efectua o vizită de lucru în UTA Găgăuzia, precum și în raionul Taraclia, reprezentanții Guvernului au anunțat în seara zilei de 18 septembrie. Pe 19 septembrie, Tofan a participat, la Taraclia, la un festival dedicat tradițiilor, culturii și diversității comunităților etnice din Republica Moldova și a vizitat afaceri locale. Ulterior, în cadrul vizitei de lucru în UTA Găgăuzia, Tofan a discutat cu antreprenori din regiune.

Amintim că, în luna iulie, în ziua în care solicita Parlamentului votul de încredere, premierul Vasile Tofan a declarat că Găgăuzia este un atu care nu este suficient utilizat de R. Moldova. El menționa că regiunea este o punte spre o superputere regională – Turcia. Totodată, declara că prioritatea sa va fi să se folosească de acest atu. Detalii AICI.

Precizăm că, pe 15 noiembrie, în Găgăuzia vor avea loc alegerile pentru funcția de bașcan al autonomiei și alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: