Defense Romania

Cea de-a treia reuniune a Trilateralei România-Moldova-Ucraina: Odobescu și Kuleba, așteptați la Chișinău

Cea de-a treia reuniune a Trilateralei România-Moldova-Ucraina la nivelul miniștrilor afacerilor externe va avea loc la Chișinău, la sfârșitul acestei săptămâni. Ministrul de Externe al Moldovei, Mihai Popșoi, cel al României, Luminița Odobescu, și cel al Ucrainei, Dmitro Kuleba, vor discuta despre colaborarea celor trei țări în domeniul energetic și al infrastructurii. Precizările au fost făcute de Mihai Popșoi în cadrul ediției din 1 iulie a emisiunii „La 360 de grade” de la Radio Moldova. 

„Această reuniune (Trilaterala România-Moldova-Ucraina – n. r.) urmează să aibă loc la finalul acestei săptămâni, la Chișinău. Avem o agendă foarte bună. (…) Colaborarea în domeniul energetic, în domeniul infrastructurii, așa încât să ne sincronizăm agendele, să vedem cum putem spori colaborarea, să ne ajutăm reciproc. (…) Este o ocazie bună să vedem ce merge bine, ce putem îmbunătăți, așa încât să valorificăm aceste relații strânse pe care le avem, inclusiv în format trilateral, nu doar în relații trilaterale. Pentru că avem relații excelente atât cu Kievul, cât și cu Bucureștiul. De altfel, suntem în cel mai înalt punct al relațiilor bilaterale atât cu Kievul, cât și cu Bucureștiul. Și acest format trilateral ne ajută să ne sincronizăm în contextul colaborării regionale. În pofida dificultăților pe care le avem, această colaborare este fructuoasă și este iminamente în insteresul cetățenilor fiecărui dintre cele trei state”, a declarat Mihai Popșoi.

Șeful diplomației de la Chișinău a precizat că trilaterala România-Moldova-Ucraina va avea loc la nivelul miniștrilor de externe.

Întrebat dacă va fi semnat vreun acord în marja reuniunii trilaterale, diplomatul a spus: „Nu, nu sunt planificate semnarea cărorva acorduri. Este un regim de lucru firesc, un regim de consolidare a proceselor care sunt în derulare. Și muncim pentru a valorifica această deschidere și această colaborare excelentă pe care o avem”.

***

Precizăm că Trilaterala România-Moldova-Ucraina la nivelul miniștrilor afacerilor externe a fost lansată în anul 2022, la inițiativa șefului diplomației de la București de atunci, Bogdan Aurescu. Acest format are drept scop cooperarea dintre cele trei țări vecine în contextul invaziei ruse împotriva Ucrainei și crizele cu care se confruntă Ucraina și Moldova din cauza acesteia.

Prima reuniune în acest format a avut loc pe 15 septembrie 2022, la Odesa, iar cea de-a doua – pe 13 aprilie 2023, la București.


Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Хотите поддержать то, что мы делаем?

Вы можете внести вклад в качественную журналистику, поддержав нас единоразово через систему E-commerce от банка maib или оформить ежемесячную подписку на Patreon! Так вы станете частью изменения Молдовы к лучшему. Благодаря вашей поддержке мы сможем реализовывать еще больше новых и важных проектов и оставаться независимыми. Независимо от того, как вы нас поддержите, вы получите небольшой подарок. Переходите по ссылке, чтобы стать нашим соучастником. Это не сложно и даже приятно.

Поддержи NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Termoelectrica/Facebook

„Noaptea, ca hoții”: Ceban critică săpăturile Termoelectrica de la Ciocana și anunță că merge în instanță. Explicațiile întreprinderii

Ion Ceban anunță că va merge în instanță după ce Termoelectrica a început noi săpături, de această dată pe strada Vadul lui Vodă, din sectorul Ciocana. Primarul susține că întreprinderea a intervenit fără acte permisive pe un drum proaspăt reparat. Termoelectrica dă asigurări însă că remediază o avarie care nu putea fi amânată și a publicat imagini cu conducta „în stare avansată de deteriorare”.

Ceban: „Totul se face intenționat”

Noul conflict dintre Termoelectrica și Primăria Chișinău a izbucnit în seara zilei de 16 octombrie, când Ion Ceban a publicat mai multe înregistrări video cu lucrările de pe strada Vadul lui Vodă. Edilul a acuzat întreprinderea că deteriorează intenționat carosabilul proaspăt reparat. Potrivit lui, intervenția putea fi făcută înainte de renovarea străzii.

„Nu este vorba de nicio avarie, ci de lucrări planificate ale Termoelectrica, care puteau fi făcute înainte de a repara drumul. Așa intervin intenționat, fără acte permisive, în toate proiectele pe care le realizăm, după care își bat joc de infrastructură”, a scris edilul într-o postare pe rețele, publicată aproape de miezul nopții.

Primarul a precizat că, după ce a apelat 112, „a fost întocmit un proces-verbal și va merge în instanță”.

Conducta avariată asigură căldură pentru 100.000 de chișinăuieni. Explicațiile Termoelectrica

Termoelectrica anunțase, precizăm, încă la mijlocul zilei de 16 octombrie că lucrările vor începe în aceeași seară, la ora 21:00, și se vor încheia pe 19 octombrie, la ora 06:00. Potrivit întreprinderii, intervenția este necesară pentru alimentarea sigură cu căldură a peste 100.000 de locuitori ai capitalei în sezonul rece.

Aproape de ora 22:00, directorul general al companiei, Iurie Razlovan, a anunțat că dă start lucrărilor, într-un mesaj video publicat pe rețele. Acesta a explicat, tot atunci, că „intervenția are caracter de urgență”.

Pe 17 octombrie, Razlovan a revenit cu o înregistrare video în care a spus că echipele au lucrat și pe timpul nopții. Potrivit acestuia, conducta prezintă un grad avansat de coroziune, iar noul tronson a fost pregătit pentru înlocuirea celui deteriorat.

„Prioritatea noastră este să executăm lucrările cât mai rapid, dar fără compromisuri în ceea ce privește calitatea și siguranța, astfel încât să asigurăm fiabilitatea rețelei termice și continuitatea serviciilor pentru consumatori”, a precizat Razlovan.

Ulterior, Termoelectrica a publicat imagini de la fața locului și a reiterat că intervenția nu putea fi amânată sau programată în prealabil. Întreprinderea a anunțat că vechea conductă a fost demontată, iar muncitorii curăță canalul termic de nămol, resturi de izolație și fragmente ale țevii deteriorate, pentru a putea monta noua conductă.

Conflictul de la Ciocana vine la scurt timp după disputa din Scuarul Catedralei, unde angajații Termoelectrica au reușit să intervină doar după intervenția oamenilor legii. Și atunci, Primăria Chișinău a pus la îndoială existența avariei și a acuzat furnizorul de energie termică că intervine fără avizele necesare. Termoelectrica a publicat, mai târziu, imagini video și poze cu conducta deteriorată.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: