Ion Ceban

Ceban, către chișinăuieni după criticile privind deszăpezirea capitalei: „Ne cerem scuze dacă undeva ne-a scăpat”

Primarul Chișinăului Ion Ceban a mulțumit responsabililor din capitală care au fost implicați în deszăpezirea orașului, după ninsorile puternice din weekend-ul trecut. Edilul și-a cerut scuze de la chișinăuieni „dacă undeva nu s-a intervenit mai operativ”. Declarația vine la o zi după ce pe online a apărut un video în care mai multe persoane încearcă să nu cadă în timp ce coboară scările cu gheață dintr-o trecere subterană din capitală, iar consiliera sa a acuzat internauții, care s-au arătat nemulțumiți de serviciile primăriei, că „s-au învățat să critice doar Chișinăul și să-și salveze stăpânii”.

În seara de 28 noiembrie, Ion Ceban a publicat pe Facebook un video în care apar angajații serviciilor muncipale de profil în timp ce deszăpezesc diferite locații din Chișinău, pe timp de zi și de noapte.

S-a muncit foarte mult în aceste zile și acești oameni au depus un efort enorm. Le mulțumesc din suflet și vin cu un apel către toți locuitorii să fim implicați și uniți, deoarece pentru noi contează ajutorul și suportul fiecăruia dintre dvs, mai ales atunci când avem diferite intemperii. În continuare serviciile municipale sunt la datorie și se intervine la maximum”, se arată în mesajul alăturat videoclipului.

Totodată, Ceban a venit cu scuze pentru situațiile în care serviciile municipale nu au intervenit promt pentru deszăpezire. „Ne cerem scuze dacă undeva nu am fost mai operativi sau ceva ne-a scăpat, dar depunem tot efortul în munca pe care o realizăm”, a spus acesta.

Precizăm că, pe 27 noiembrie, pe rețelele de socializare s-a viralizat un video – filmat în aceiași zi – care arată mai mulți oameni încercând să-și păstreze echilibrul în timp ce coboară pe scările acoperite de gheață a unei treceri subterane din Chișinău. Internauții au criticat dur serviciile prestate de întreprinderile de profil din subordinea Primăriei Chișinău. „După alegeri lucrul s-a terminat?”, a comentat un utilizator pe Facebook. În replică, consiliera primarului capitalei, Natalia Ixari, a declarat imaginile video au fost filmate în timpul dimineații, iar gheața de pe scări fuseseră îndepărtată deja. Spre deosebire de Ceban, care și-a cerut scuze, Ixari i-a acuzat pe cei care s-au arătat nemulțumiți de serviciile primăriei că „s-au învățat să critice doar Chișinăul și să-și salveze stăpânii”. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Igor Dodon/Facebook

Dodon, dispus să discute cu Moscova despre gaze, dar nu și despre drone? „Nu sunt reprezentant al guvernării” VIDEO

Liderul PSRM, Igor Dodon, susține că recentele incidente cu drone reprezintă riscuri pentru securitatea națională a Republicii Moldova. Întrebat dacă intenționează să discute despre acestea cu oficialii ruși, deputatul a răspuns că nu este reprezentant al guvernării de la Chișinău și a pledat pentru încetarea cât mai rapidă a războiului din Ucraina.

„Consider că aceste incidente reprezintă riscuri pentru securitatea națională a Republicii Moldova. Lucrul acesta trebuie să îl spunem ferm, indiferent de atitudinea noastră față de cineva din Est sau din Vest. Aceasta este o problemă pentru Republica Moldova. Să discut cu oficiali ruși despre ce? Eu nu sunt reprezentant al guvernării de la Chișinău. Eu pledez tot timpul pentru stoparea cât mai repede a războiului din Ucraina”, a declarat Igor Dodon, răspunzând la întrebarea unei jurnaliste de la Agora.

NewsMaker l-a întrebat ulterior cum se explică faptul că pe de o parte spune că nu este în măsură să discute cu oficialii ruși despre dronele care cad pe teritoriul Republicii Moldova, dar promite, pe de altă parte, gaze ieftine din Federația Rusă. Liderul PSRM nu a răspuns direct la întrebare, dar a declarat că a abordat subiectul gazelor în timpul unor discuții purtate anul trecut în Rusia.

„Am discutat anul trecut cu colegii din Federația Rusă despre gaz ieftin și reconfirm – socialiștii la guvernare înseamnă resurse energetice mai ieftine, menținerea relațiilor bune cu estul și vestul și tarife mai ieftine, accesibile pentru cetățeni și o economie mai dezvoltată”, a mai declarat Dodon.

Precizăm că, de la începutul războiului declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei, aproape 70 de drone și rachete au survolat ilegal spațiul aerian al Republicii Moldova, potrivit datelor Ministerului Apărării. Unele dintre acestea s-au prăbușit pe teritoriul țării. Premierul Vasile Tofan a declarat, pe 9 septembrie, că numai în august 2026 au fost înregistrate 17 survolări neautorizate ale spațiului aerian al Republicii Moldova.

Cel mai recent incident a avut loc pe 8 septembrie. O dronă de tip „Gheran” a survolat timp de 17 minute teritoriul Republicii Moldova, a pătruns în România, apoi a reintrat în spațiul nostru aerian și s-a prăbușit în nordul țării. În consecință, autoritățile au închis temporar spațiul aerian. Mai multe aeronave au fost reținute la sol, inclusiv cea la bordul căreia se aflau președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și prima doamnă, Olena Zelenska.

În noaptea de 8 spre 9 septembrie, forțele ruse au atacat și infrastructura punctului de trecere Starokazacie, amplasat la frontiera dintre Ucraina și Republica Moldova. Două persoane au murit, iar altele au fost rănite, printre care și un cetățean moldovean. În urma atacului, circulația prin punctul comun de trecere Tudora–Starokazacie a fost suspendată.

Autoritățile de la Chișinău au condamnat atacurile rusești, declarând că acestea reprezintă un risc direct pentru securitatea Republicii Moldova și a cetățenilor săi.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: